Cod galben de inundaţii pe râurile mici de pe raza a şapte judeţe, până la miezul nopţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, noi atenţionări Cod galben de inundaţii pe râuri din şapte judeţe, valabile până la miezul nopţii. 

Potrivit hidrologilor, până la ora 24:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie pe râurile mici din bazinul hidrografic Târnava Mare - afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Goagiu, judeţul Harghita. 

Tot până la ora 24:00 sunt în vigoare două atenţionări de inundaţii pe râurile mici din bazinele hidrografice Someşul Mare - afluenţii aferenţi sectorului aval Năsăud amonte confluenţă cu râul Valea Mare din judeţul Bistriţa-Năsăud şi Cerna amonte S.H. Pecinişca din judeţele Caraş-Severin şi Gorj. 

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinele hidrografice Ilişua -bazin superior, Ţibleş (Zagra) şi Runc din judeţul Bistriţa-Năsăud şi în bazinele Craiova şi Olanul din celelalte două judeţe atenţionate. 

Hidrologii au instituit, până la ora 23:00, trei atenţionări imediate de inundaţii pe râurile mici din bazinele hidrografice Motru - bazin superior din judeţele Mehedinţi şi Gorj, Someşul Mare - afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Sălăuţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde fenomene hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinele hidrografice Cormaia şi Anieş, dar şi în bazinul Ampoi din judeţul Alba. Sse pot produce fenomene periculoase cu probabilitate mai mare în bazinul hidrografic Ampoi - bazin amonte S.H. Zlatna. 

Potrivit INHGA, până la ora 22:00, sunt vizate de atenţionări Cod galben de inundaţii locale râurile din bazinul hidrografic Vişeu, judeţul Maramureş, unde se pot produce fenomene periculoase pe afluenţii de dreapta din bazinul hidrografic Ruscova, şi cele din bazinul superior al râului Arieş, ce traversează judeţul Alba.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel