Urmărește emisiunea live


Cod Fiscal. Cioloș: Dragnea a venit să-mi ceară acest lucru

Dacian Cioloș a spus că înainte de instalarea guvernului PSD, Liviu Dragnea a venit să-i ceară să modifice Codul Fiscal pentru a menține taxe care conform legii urmau să fie eliminate.

"Guvernul a ajuns la fundul sacului însă domnul Liviu Dragnea tot nu reușește să înțeleagă că situația financiară grea prin care a început să treacă România este consecința aplicării programului de guvernare "din scoarță în scoarță". Cheltuieli fără măsură, incompetență, incapacitate de a guverna responsabil și o politică fiscală dezastruoasă. "Greaua moștenire", prin care PSD vrea să își justifice eșecul, este încă o manipulare ieftină.

Decizia de a renunța în 2017 la taxa pe stâlp și de a elimina supraacciza la carburanți a fost luată de partidul domnului Dragnea, prin codul fiscal votat de Parlamentul în care PSD avea majoritatea.

Domnul Dragnea a făcut promisiuni electorale fără acoperire, a câștigat voturi mințind oamenii iar după alegeri și cu doar câteva zile înainte de instalarea guvernului PSD a venit să-mi ceară să modific codul fiscal pentru a menține taxe care conform legii urmau să fie eliminate. Responsabilitatea întreagă pentru lipsa de coerență se găsește la PSD.

Cum puteam noi, împotriva oricăror reguli de predictibilitate, să modificăm în decembrie 2016 prin Ordonanță de Urgență, la "rugămintea" domnului Dragnea, o decizie a Parlamentului doar pentru că PSD-ului nu-i mai ieșeau calculele trâmbițate în campania electorală. Cetățenii ne-ar fi judecat aspru dacă, după alegeri - când un nou guvern își pregătea bugetul - am fi luat o asemenea decizie cu impact major.

[citeste si]

Faptul că domnul Dragnea mai inventează o "gaură" în buget de 7 miliarde pe care o pune pe seama deciziilor noastre este o ironie a sorții. Acum se vede clar, prin anunțul rectificării bugetare, cine și cum face adevăratele găuri în bugetul țării.

Președintele PSD trebuie acum să-și asume găurile la buget făcute în ultimele opt luni prin decizii populiste fără să țină cont de faptul că o țară trebuie guvernată în așa fel încât să nu se amaneteze bunăstarea cetățenilor pe termen scurt, mediu și lung.

Domnule Dragnea, 2+2 nu fac 7 nici măcar când ați câștigat alegerile. Recunoașteți falimentul programului de guvernare și minciunile din campania electorală până când nu va fi prea târziu să corectați erorile", a spus Dacian Cioloș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel