Coca-Cola HBC România semnează Carta Diversității

Coca-Cola HBC România semnează Carta Diversității, angajându-se astfel să continue promovarea și implementarea principiilor de diversitate, incluziune și egalitate de șanse în interiorul companiei, cât și în afara ei, servind ca un exemplu de bune practici pentru alte companii sau organizații. 

Coca-Cola HBC România se alătură demersurilor Cartei Diversității și își arată adeziunea la valorile comune ale Uniunii Europene, în privința susținerii diversității în toate formele ei și încurajării mediilor în care aceasta este cultivată. Aderarea la Carta Diversității consolidează poziția de lider în sustenabilitate a Coca-Cola HBC România, inclusiv în interiorul companiei prin identificarea și implementarea unor politici etice de resurse umane și management al diversității.

„O lume fără diversitate ar fi monotonă, varietatea ideilor duce la inovație, care stă la baza progresului și a dezvoltării. Toleranța, o altă față a diversității, este esențială în organizațiile și comunitățile deschise, care acceptă și încurajează diferențele. Așa că, de mai bine de 25 de ani, diversitatea este parte integrantă din istoria Coca-Cola HBC România și este fundamental esențială pentru relația cu echipa noastră și performanța companiei noastre", spune Mihaela Ioniță, Human Resources Manager Coca-Cola HBC România.

La nivelul companiei Coca-Cola HBC România, incluziunea și diversitatea reprezintă crearea unui mediu de lucru bazat pe respect, în care oamenii nu discriminează și nici nu sunt discriminați în niciun context pe baza următoarelor caracteristici: vârstă, sex și orientare sexuală, dizabilități fizice, statut marital sau familial, rasă, etnie sau naționalitate, convingeri religioase sau politice, poziție în companie și tip de activitate.

Carta Diversității din România urmează modelele de succes existente în alte state europene și are la bază un set de principii generale, asumate voluntar, cu scopul de a promova diversitatea, non-discriminarea, incluziunea și egalitatea de șanse la locul de muncă. Reunind la aceeași masă grupuri co-interesate dintre cele mai diverse, Carta este o platformă colaborativă de dezbatere în jurul managementului diversității. Carta susține semnatarii să pună în aplicare sau să-și extindă angajamentul în managementul diversității dincolo de rigorile și obligațiile legale.

Carta Diversităţii din România face parte dintr-un proiect regional, coordonat de DOBROVITA Slovenia, cu parteneri din sectorul privat și public din România, Slovenia și Croația și susținut de Comisia Europenă, prin programul DG Justiție și Consumatori. În România, proiectul este implementat de Fundația Forum for International Communications, Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă - Agenda 21 și Agenția Natională a Funcționarilor Publici.

Coca Cola HBC

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, cu vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă și are operațiuni în 28 de țări, servind o populație de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca-Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea.

Coca-Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil, astfel încât să protejeze și să mențină neschimbat mediul înconjurător,contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale. Coca-Cola HBC este lider al industriei de băuturi în Dow Jones Sustainability Index (atât la nivel mondial cât si european) și este totodată inclusă in FTSE4Good Index. Coca-Cola HBC este listată la Bursa de Valori din Londra (LSE: CCH), iar acțiunile sale sunt listate la Bursa din Atena (ATHEX: EEE).

Pentru mai multe informații, vizitați www.coca-colahellenic.com. Mai multe informaţii despre Coca-Cola HBC România pot fi găsite pe site-ul www.coca-colahellenic.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel