CNMR - MAI, întâlnire. Cumpănaşu: Am adus amendamente

Marţi, 12 decembrie, o delegație a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), condusă de Alexandru Cumpănașu, a avut o întâlnire cu Grupul de Lucru din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), responsabil cu elaborarea și dezvoltarea proiectelor de acte normative ce vizează modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și a Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Din delegația CNMR au mai făcut parte vicepreședinți la nivel național ai CNMR și președinți de filiale cu expertiză în domeniu, precum Anghel Adrian Puiu, Antonescu Olimpiodor, Barbu Vlad, Bratan Mihai, Milodin Paul, Olaru Mihaela, Petre Valentin, Sandu Ion, Sarchizian Artin și Stancu Petre.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții CNMR și-au exprimat susținerea fermă pentru cele două acte normative propuse de MAI, aceștia propunând Grupului de Lucru al MAI o serie de observații ce au fost acceptate, menite să protejeze cetățenii de posibile abuzuri din partea polițiștilor, dar și clarificări procedurale și de aplicare a legilor după adoptare.

Din partea CNMR, în Grupul de Lucru pentru realizarea pachetului de legi a fost desemnat Stancu Petre, vicepreședinte CNMR și președintele Corpului Național al Polițiștilor.

Ce a declarat Cumpănaşu

"Acest pachet de legi este, pentru cei care le-au citit, vital restaurării autorității, aplicării legii și instaurării unui climat de civilizație și respect reciproc între membrii comunității. Nu este un pachet perfect, motiv pentru care am adus astăzi mai multe amendamente acceptate de MAI, dar sunt legi esențiale unei națiuni sănătoase. Susținem cele două acte normative în forma ce va fi modificată ca urmare a întâlnirii cu CNMR și nu vom fi niciodată adepții DEMOCRAȚIEI CU PUMNUL SAU FĂRĂ REGULI", a spus președintele CNMR, Alexandru Cumpănașu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel