CNCD a amendat ACR cu 2.000 de lei, pentru clipul "Hai să facem centura greu de ignorat!" - Video

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a amendat cu 2.000 de lei Automobil Clubul Român, pentru campania "Hai să facem centura greu de ignorat!", ce foloseşte un spot video în care sunt prezentate busturi de femei și comparate cu fructe.

Sancţiunea a venit după ce Coaliţia pentru Egalitate de Gen a semnalat că mesajele şi imaginile pe care le promovează respectiva campanie ar leza dreptul la demnitatea personală a femeilor, din cauza conţinutului misogin al acestora, anunţă Asociaţia Front, conform gandul.info.

Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen, Asociaţia pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja şi Asociaţia Front au depus, în luna decembrie 2014, o petiţie împotriva ACR şi Publicis România. semnalând că această campanie le pune pe femei într-o situaţie degradantă, umilitoare şi are un caracter pornografic, care nu are nicio legătură cu siguranţa rutieră şi măsurile de respectare a acestora. 

Citește și: Piața de publicitate online din România a crescut cu 7% în 2014

Coaliţia pentru Egalitate de Gen a sesizat că în clipul de promovare a campaniei se face o trecere în revistă a tipurilor de bust feminin, corelându-le cu fructe sau legume, în funcţie de formă sau mărime. În plus, femeile sunt încurajate să se fotografieze purtând centura, pentru a contribui la "sensibilizarea" bărbaţilor.

Iată clipul ”Hai să facem centura de siguranță greu de ignorat!”:

Potrivit hotărârii Consiliului Director al CNCD, pentru "a realiza o campanie de conştientizare a importanţei purtării acestui dispozitiv de siguranţă, nu este nevoie să pui o categorie de persoane, respectiv femei, într-o situaţie jenantă, degradantă, explicitând prin obiecte şi gesturi bustul acestora (...). În stabilirea cuantumului amenzii contravenţionale s-a avut în vedere modul în care s-a realizat clipul de conştientizare a purtării centurii de siguranţă, respectiv folosirea de obiecte şi gesturi cu tentă sexuală, prin care femeia este pusă într-o situaţie degradantă".

Din Coaliţia pentru Egalitate de Gen fac parte 10 organizaţii non-guvernamentale: Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Analize Feministe AnA, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen - A.L.E.G., Asociaţia pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja, Asociaţia Front, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen Filia, Asociaţia EMA, Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP), Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului (ACTEDO) şi Asociaţia Plural.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel