Claudiu Manda - George Maior, întâlnire: Sunt lucruri de discutat

Vineri, 2 februarie, Claudiu Manda se va întâlni cu George Maior, pentru a stabili modul în care acesta va fi invitat oficial pentru o audiere în cadrul comisiei, în calitate de fost director al SRI.

'Nu e o întâlnire în care să vrem să spunem foarte multe lucruri în spaţiul public. O să fac o informare în presă despre ce am discutat acolo. (...) Dorim să discutăm chestiunea aceasta procedurală, partea de invitaţie, partea formală. Nu e în ţară de fiecare dată, să poată să vină oricând. O să stabilim o zi, o să stabilim o oră', a afirmat Manda, joi, la Senat.

El a explicat că invitarea lui Maior la audiere va fi făcută în mod oficial. 'Până acum nu am făcut niciodată procedura aceasta de invitaţii oficiale semnate, ştampilate, pentru că am discutat la telefon, am stabilit programul în funcţie de cum putea fiecare dintre invitaţi, cum era programul comisiei. A fost o singură excepţie. În cazul domnului Maior, înţeleg că e nevoie de această procedură, de aceea ne şi vedem', a precizat Manda.

Sunt lucruri de discutat

Potrivit acestuia, sunt destul de multe lucruri la care s-a făcut referire în cadrul comisiei despre activitatea din perioada în care George Maior era directorul Serviciului Român de Informaţii. 'Sunt lucruri de discutat, sunt destul de multe lucruri la care s-a făcut referire în cadrul comisiei despre activitatea din perioada în care domnul Maior era directorul SRI, multe dintre ele au fost spuse deja în spaţiul public ca nişte informaţii sau prezentări ale spuselor de la comisie. Nu avem lucruri noi sau în plus, dar sunt lucruri pe care vrem să le lămurim noi, comisia, şi sunt sigur că şi domnul Maior doreşte să le lămurească', a explicat Claudiu Manda.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel