Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu, nou mesaj: ”Ne așteaptă vremuri grele. Imagine înfricoșătoare”

Maria Ghiorghiu
Maria Ghiorghiu

Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu a publicat un nou mesaj pe blogul ei.

„M-a trezit un răget puternic, care făcea să se cutremure și Cerul și Pământul. Văd înspre Est o imagine vie și extrem de înfricoșătoare. La prima vedere, imaginea ce apăruse pe Cerul senin era a unui LEU viu, un cap de LEU înfuriat care răgea de se cutremură pământul.

Numai că, acest LEU avea și două coarne mari, iar în jurul lui Cerul s-a întunecat; nori negri s-au adunat în jurul lui. (...) Avea o gură mare că ar fi înghițit un om cu totul.

Cred, dragilor, că ne așteaptă vremuri grele, vremuri peste care vom trece numai cu credință tare în Bunul Dumnezeu și-n Măicuța Domnului, numai cu bunătatea inimii și curățirea sufletului, numai cu milă și cu iubire de semeni.

Dragii mei, trebuie să fim convinși de faptul că acolo unde există Credință și Lumina Învierii Lui Hristos, acolo unde există iubire de semeni, diavolul nu are ce caută. Nu poate intra în sufletul nostru.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului, să fim buni și milostivi, iar Credința noastră să fie tare", a scris, recent, Maria Ghiorghiu pe blogul ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel