CJ Cluj alocă 5,8 milioane de lei pentru reabilitarea a două şcoli printr-un proiect de 11 milioane de lei

Două şcoli din municipiul reşedinţă vor fi reabilitate cu bani proveniţi atât din fonduri europene, dar şi din bugetul Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, prin proiecte în valoare totală de peste 11 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, preşedintele instituţiei, Alin Tişe, a semnat contractele de finanţare pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale Speciale pentru Deficienţi de Auz 'Kozmutza Flóra' şi a Şcolii Gimnaziale Speciale Huedin. 'Prin implementarea proiectului 'Reabilitarea şi modernizarea clădirii atelierelor din cadrul Şcolii Gimnaziale Speciale 'Kozmutza Flora' se urmăreşte creşterea gradului de participare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale la nivelul învăţământului obligatoriu prin îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor educaţionale.

Valoarea totală a investiţiei este estimată la suma de 4.841.754,72 de lei, TVA inclus, contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Cluj fiind de 1.051.094,07 de lei. De asemenea, cel de-al doilea proiect ce va primi finanţare nerambursabilă în vederea implementării este cel de 'Reabilitare, modernizare şi echipare a Şcolii Gimnaziale Speciale Huedin', valoarea totală estimată a investiţiei fiind de 6.776.469,57, TVA inclus, din care contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Cluj este de 4.810.941,83 de lei', se arată în comunicatul CJ Cluj, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel