Urmărește emisiunea live


Scandal în mass media: Ciutacu a izbucnit după ce Cartianu i-a atacat tatăl

Victor Ciutacu
Victor Ciutacu

Jurnalistul Victor Ciutacu reacționează după ce a fost atacat și i-au fost menționați și părinți în atacul la adresa sa. 

”Priveam cu detașare, până acum câteva minute, cum bichonii propagandei securității se tăvălesc în chinuri pentru că Dumitriu Dragos, vechi amic, ziarist cu vână și talent, a scris, pe Sputnik Moldova-România un soi de analiză-bilanț în care mă consideră unul dintre muncitorii de presă ca au făcut treabă bună în domeniu. Vai, mă premiază organul suprem al propagandei ruse! Dincolo de faptul că Putin și corespondenții lui n-au dat o vodcă la afacerea asta, aprecierea lui Dragoș, om de nunață și context, nu de bubuială în peluză, chiar mă onorează. Dar atât...

”Dar, întrucât nespălatul Cartianu simte nevoia să-mi bage și familia între dejecțiile în care se scaldă, povestea e simplă”


Aș fi rămas calm dacă, printre zbaterile puerililor care nu și-au justificat niciodată proveniența banilor încasați drept salarii, nu s-ar fi strecurat și onomatopeicul Gregoar, (auto)poreclit ecrivain. Care transmite cercopitecilor vecini de grădină zoo ambulantă care au timp să-l ia în seamă, că mă mângăie matern maica Rusie. Pentru că aș fi, citez din decreierat, "produsul iubirii dintre un ofițer român școlit în Uniunea Sovietică și cetățeana rusoaică devenită soția sa în acel sejur prelungit". Dacă n-ar fi vorba despre tata, un om în banca lui, care n-a deranjat niciodată pe nimeni, mi s-ar rupe. Dar, întrucât nespălatul Cartianu simte nevoia să-mi bage și familia între dejecțiile în care se scaldă, povestea e simplă. "Ofițerul" e inginer, și-a pierdut tatăl pe front, a făcut școala la Sinaia din banii pe brânză încasați de maică-sa în piață, a început facultatea la Politehnica din Brașov și a terminat-o la Harkov, acum în Ucraina, atunci în Uniunea Sovietică. Iar "cetățeanca" e la fel de ingineră, evreică născută în Ucraina și membră a unei familii persecutate de Stalin. La fel de ingineră, de la debutul în meserie până la pensionare, ca și "ofițerul".

”Sunt extrem de mândru că sunt copilul lor”

Iar eu, tonomat în viziunea fostului său stăpân și premiant al propagandei lui Putin în viziunea actualilor negustori de sclavi în presă, sunt extrem de mândru că sunt copilul lor și nu am cuvinte să le mulțumesc vreodată pentru tot ce au făcut și fac în continuare pentru mine.” scrie Victor Ciutacu, pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel