Cine l-ar putea înlocui pe Meleșcanu la Senat. Chirieac: Eu vorbesc foarte serios

CCR a decis că numirea lui Teodor Meleșcanu în funcța de președinte al Senatului este neconstituțională. 

Bogdan Chirieac a reacționat în direct la România TV după ce CCR a dat verdictul în cazul lui Teodor Meleșcanu. Analistul politic a precizat cu cine ar putea fi înlocuit Meleșcanu la șefia Senatului.  

”Șeful Senatului urmează să fie schimbat, așa a hotărât Curtea Constituțională. Atenție! Eu sunt absolut de acord că doamna Alina Gorghiu ar fi un excelent președinte al Senatului și vorbesc foarte serios. Pentru că a dovedit atunci când era președinte în PNL că a știut să își asume și victoria și înfrângerea. În cazul domnului Meleșcanu, eu văd următorul lucru: omul acesta a fost de 30 de ani, înainte de Revoluție, a fost diplomat, apoi a fost ministru de Externe, a negociat pentru NATO, pentru Uniunea Europeană, apoi a fost ministru al Apărării, ministru al Justiției, atunci era în perfectă regulă. De când a supărat, s-a întâmplat cu CCR-ul, brusc, s-a descoperit criminalul de război. Eu nu știu, dacă e criminal de război, dacă nu e, apropo și de cine îl investighează cu ce s-a întâmplat în 89 la Viena...”, a precizat Bogdan Chirieac în direct la România TV.

VEZI ȘI: CCR l-a debarcat pe Meleșcanu de la șefia Senatului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel