Cinci OUG RETRASE de Orban. Ministrul Boloș: Ce urmează

Cinci ordonanţe de urgenţă au fost retrase de Guvernul demis. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat ce se va întâmpla cu acestea, după ce mai multe ministere au formulat "observaţii". 

"Sunt 5 ordonanţe de urgenţă, aşa cum a menţionat şi domnul prim-ministru, sunt aceste observaţii tehnice care presupun această procedură legislativă de transformare a lor în proiecte de legi şi vom urma acest curs. Observaţiile tehnice care au fost formulate de către ministerele de linie presupun un anumit tip de procedură legislativă, adică transformarea lor în proiecte de legi", a declarat Marcel Boloş, joi, la finalul şedinţei de Guvern, întrebat despre Ordonanţele pe fonduri europene retrase de premier de la publicarea în Monitorul Oficial, conform Agerpres. 

Ministrul a precizat că va fi cerută adoptarea în procedură de urgenţă pentru proiectele de lege care urmează să fie elaborate.

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, că a decis retragerea de la publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţelor de urgenţă privind fondurile europene aprobate în şedinţa de Executiv din 4 februarie şi i-a cerut ministrului de resort, Marcel Boloş, să vină cu alte soluţii legislative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel