Cimitir Valea Uzului. PNL, solicitare către prefect

Preşedintele PNL Bacău, deputatul Ionel Palăr, a solicitat prefectului de Harghita să intervină în cazul cimitirului de la Valea Uzului, închis de autorităţile locale, şi să ''readucă normalitatea''

Liderul PNL Bacău susţine, într-un comunicat remis joi AGERPRES, că decizia Consiliului Local Sânmartin şi a primarului Gergely Andras, de a închide, pentru o perioadă de 30 de zile, Cimitirul Internaţional al Eroilor de la Valea Uzului ar putea duce la o escaladare a unui conflict interetnic local şi la agitarea spiritelor.

Pentru că joi, 6 iunie 2019, este ziua în care creştinii ortodocşi celebrează Înălţarea Domnului şi aduc un omagiu eroilor, consider că se impune intervenţia de urgenţă a prefectului de Harghita, Jean-Adrian Andrei, ca singura autoritate competentă, să atace hotărârea de consiliu local de la Sânmartin. Îi solicit domnului prefect să intervină, astfel încât, pe 6 iunie 2019, în cazul în care există doritori, în Cimitirul Internaţional Valea Uzului să fie posibilă desfăşurarea unor ceremonii religioase şi militare, a declarat deputatul Ionel Palăr.

VEZI ŞI De ce au închis Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului. Anunțul autorităților din Harghita

Liderul PNL Bacău consideră că o astfel de măsură vine să demonstreze că acest subiect sensibil aflat în dispută poate fi tratat cu responsabilitate şi echilibru şi poate fi o dovadă că toleranţa şi respectul sunt căile unei bune convieţuiri. Decizia autorităţilor locale poate fi aplicată pe durata celor 30 de zile, cu excepţia Sărbătorii Înălţării Domnului şi fac apel la prefecturile şi consiliile judeţene din Harghita şi Bacău, la oficiile judeţene de cadastru şi publicitate imobiliară ca, în acest interval, să limpezească fondul problemei, să definească fără dubii cui aparţine terenul, iar orice intervenţie realizată până acum în incinta cimitirului, care aparţine patrimoniului naţional, să intre în legalitate, a mai spus liderul PNL Bacău.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi primarul comunei Sânmartin, Gergely András, au închis miercuri Cimitirul Eroilor din Valea Uzului cu trei lacăte şi un lanţ, hotărârea de interzicere a accesului în incinta cimitirului fiind luată de Consiliul Local Sânmartin şi fiind atacată în instanţă de Instituţia Prefectului judeţului Harghita. Primarul Gergely András a declarat presei că decizia a fost luată pentru a evita 'evenimentele neplăcute' care au avut loc în ultima vreme la cimitirul din Valea Uzului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel