Ciclism: Start ediţia a 52-a a Turului României

Ediţia a 52-a a Turului ciclist al României va debuta miercuri la Cluj-Napoca (ora 10:45) şi se va încheia sâmbătă la Bucureşti, după o cursă de 688 de kilometri. 

Turul României este una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase competiţii naţionale, prima ediţie având loc în 1934, când România devenea a şasea ţară care organiza un tur naţional la ciclism. Anul acesta Turul României a promovat la calificativul 2.1 al UCI şi va reuni la start 7 echipe naţionale şi 12 continentale. Costul total al organizării Turului României este de circa 450.000-500.000 de euro, iar premiile vor atinge suma de 30.000 de euro.

Turul României 2019 îşi doreşte să promoveze nu numai ciclismul, ci şi turismul din ţara noastră, astfel că penultima etapă va duce plutonul în Munţii Bucegi, la Piatra Arsă. Ediţia de anul trecut a fost câştigată de românul Serghei Ţvetcov. Programul cursei din acest an cinci etape: etapa 1 (11 septembrie) Cluj-Napoca - Sighişoara (168 kilometri); etapa 2 (12 septembrie) Braşov - Focşani (176,3 kilometri); etapa 3 (13 septembrie) Buzău - Târgovişte (121,6 kilometri), etapa 4 (14 septembrie) Ploieşti - Piatra Arsă (126 kilometri); etapa 5 (15 septembrie) Bucureşti (100,3 kilometri, circuit urban). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel