Ciceală - Bădulescu, scandal în Consiliul General

Aurelian Bădulescu
Aurelian Bădulescu

Un proiect privind acordarea titlurilor de cetățeni de onoare mai multor medici din Capitală, printre care Narcis Copcă de la Sfânta Maria, a creat dispute în ședința Consiliului General al Municipiului București. Ana Ciceala de la USR a fost numită „criminală” de către viceprimarul Bădulescu.

Proiectul care prevede acordarea titlurilor de cetățeni de onoare mai multor medici din București a trectut de votul CGMB, miercuri, însă a creat dispute în cadrul ședinței. Ana Ciceală de la USR a precizat că medicii nu merită aceste titluri, pentru că unii dintre ei nu și-au depus rapoarele de activitate, iar sistemul de sănătate nu este unul care arată foarte bine.

Replica a venit de la Gabriela Firea, care a declarat că se înclină în fața medicilor din Capitală, printre care Narcis Copcă, de la Spitalul Sfânta Maria. O intervenție a avut și viceprimarul Aurelian Bădulescu, care i-a transmis Anei Ciceală că nu mai are dreptul să intervină și a numit-o criminală, potrivit Mediafax.

Medicii care au primit titlul de cetățeni de onoare sunt:

Conf. dr. Monica Desire Dragomir (Institutul Oncologic prof. dr. Alexandru Trestioreanu), prof. dr. Ioana Marina Grinţescu (Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti), prof. dr. Mihai Berteanu (Spitalul Universitar de Urgenţă Elias), dr. Cătălin Cîrstoveanu (Spitalul Marie Curie), prof. dr. Narcis Copcă (Spitalul Sf. Maria), conf. dr. Dan Cristian Gheorghe (Spitalul Marie Curie), prof. dr Vlad Anton Iliescu (Institutul de boli cardiovasculare C.C. Iliescu), prof. dr. Irinel Popescu (Institutul Clinic Fundeni), prof. dr. Cristian Ioan Stoica (Spitalul Clinic Foişor), dr. Igor Tudorache (şeful Programului de transplant pulmonar şi cardio-pulmonar în Departamentul de chirurgie cardiacă, toracică şi vasculară a Universităţii de Medicină din Hanovra – Germania.

Un alt proiect votat miercuri prevede acordarea acestui titlu artistului Tudor Gheorghe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel