Chirii mai mici pentru locuințele ANL

Foto: Vocea Transilvaniei
Foto: Vocea Transilvaniei

Chiriile locuințelor ANL vor fi mai mici, potrivit unei noi ordonanțe de urgență.

Pentru a veni în sprijinul chiriașilor cu venituri mici din locuințele construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a inițiat o procedură de reducere a modului de calcul a chiriilor. Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Proiectul se află în consultare publică și are în vedere diminuarea chiriei, deoarece sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriașii ANL ca fiind mari, în condițiile în care “Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii” se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse.

Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:

a) 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;

b) 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată;

c) 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100%  din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel