Chirieac, scenariu exploziv despre răsturnarea puterii. Cine poate arunca PSD în Opoziție

Klaus Iohannis și Ludovic Orban
Klaus Iohannis și Ludovic Orban

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu liderii PNL la una dintre vilele de protocol pentru a pune la cale strategia pentru alegerile europarlamentare. Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat situația în care se află liberalii.

Situația este critică pentru PNL și pentru domnia sa, Klaus Iohannis. Principalul contracandidat este USR-ul. Deocamdată problema PNL-ului este USR-ul, creșterea USR și candidatul lor, domnul Dacian Cioloș. În sondaje, o să vedeți tot mai des, în orașele mari cel puțin. Nu știu cum este organizarea în teritoriu pentru că organizarea spune multe lucruri, organizare au în general partidele mari, PSD, PNL, într-o mare măsură și ALDE, însă USR nu știu cum stă cu organizarea pe secțiile de votare având în vedere că acum se vorbește concret și avem 21.000 de secții de votare pentru europarlamentare. Nu știu dacă secțiile de votare pentru referendum vor fi organizate în aceeași școală, separat sau laolaltă cu celelalte. Mie mi se pare normal să fie în aceeași școală, dar separat.” a comentat Bogdan Chirieac, la România TV. 

Analistul politic a subliniat că, deocamdată, PNL nu reușește să regăsească cadența și că vorbitori buni ai partidului nu ies public.

În ceea ce privește discuția dintre președintele Klaus Iohannis și liberali, analistul mai subliniază: ”Sunt multe lucruri de discutat. Eu mă mir că au terminat, probabil că au lăsat ceva și pentru mâine". 

Scenariu bombă pentru înlocuirea Guvernului Dăncilă 


Cât despre alegerile anticipate pentru schimbarea puterii, Bogdan Chirieac exclude această variantă, însă vine cu o altă ipoteză-cheie.

Alegerile anticipate în România nu se pot organiza. Imposibil să le organizezi având în vedere Constituția actuală. Ceea ce pot să cred este că dacă statul subteran dă o lovitură și se implică în politică împotriva liderilor PSD, mai exact a lui Liviu Dragnea, și dacă un complet de judecată devine un complet de execuție sigur că PSD și ALDE vor fi foarte slăbite în momentul respectiv și atunci se poate schimba coaliția care conduce țara. Vom avea o altă coaliție de partide. Mult succes!” a spus analistul politic, la România TV. 

Bogdan Chirieac subliniază că un astfel de scenariu este ”regretabil din toate punctele de vedere pentru că este o intruziune directă, fără echivoc, în actul politic din România și așa ceva este inacceptabil, lucrul ăsta se poate întâmpla din momentul acesta, oricând, cu orice oponent politic al unui președinte al României.” 

Totodată, analistul politic a atras atenția că partidele din Opoziție au dreptul de a încerca schimbarea coaliției de guvernare dacă vor convinge Parlamentul că au dreptate și trebuie să dea jos Guvernul Dăncilă, dar fără implicarea justiției. ”Este în Parlamentul României, este pe drept, este pe politic, este pe joc politic-democratic. Probabil vor face un Guvern cu domnul Orban prim-ministru sau poate o să îl tenteze pe domnul Cioloș să nu mai candideze la președinție și să aibă postul de prim-ministru, orice, dar drept democratic fără intruziunea justiției în politică, a adăugat analistul politic în emisiunea lui Lili Ruse, de la România TV.

Vezi și: Iohannis, întâlnire de ultimă oră cu liderii PNL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel