Chirieac, culise despre prezidențiale după deciziile PSD și ALDE: Fiecare declarație e o invitație la negocieri

Alegeri
Alegeri

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre strategiile care se fac acum pentru prezidențiale, subliniind că orice declarație politică e o invitație la negocieri. 

”Ideea unei colaborări nu este rea. A fost infirmată de dl președinte Călin Popescu Tăriceanu, dar niciodată să nu spui niciodată în politică. Mă gândesc la Pro România care, în anumite condiții, eu știu, poate intrând la guvernare, ar putea susține candidatul PSD. Deocamdată, dl președinte Victor Ponta a spus că va merge cu ALDE. E un început de negociere. Fiecare declarație politică e o invitație la negocieri. 

Din partea PSD, continui să cred că va fi candidat premierul Viorica Dăncilă și, în orice formulă, eu cred că are șanse să intre în turul al doilea. Eu așa cred, cu partidul în jurul său și o bună campanie în mediul online, dar și cu mijloacele obișnuite. O să vedem primele sondaje. 

Probleme pentru a intra în turul al doilea are președintele Klaus Iohannis. Dan Barna va fi în turul al doilea.

Dăncilă, susținută de toată stânga politică

Toată mișcarea de stânga din România, chiar dacă la vârf liderii nu se înțeleg, va merge pentru susținerea doamnei Dăncilă, o persoană neconflictuală, mama națiunii, știm asta de când s-a întors în favoarea dânsei o mișcare a statului subteran cu privire la adopția unui copil, ea trebuia să fie incriminată că a furat un copil din spital, când, de fapt, a fost cu totul altceva și lumea a apreciat-o foarte mult că la 26 de ani a adoptat un copil și l-a făcut om. 

Decizia privind candidatul la prezidențiale trebuie să fie politică, nu din sondaje

Eu nu cred în sondaje și nu de la alegerile acestea, ci de mulți ani de zile. Sondajele nu se pupă cu realitatea din teren. Prin urmare, decizia privind candidatul la președinție e una politică.  La USR și-au votat candidatul, la PLUS se va întâmpla acest lucru, în cazul PNL vor merge cu Klaus Iohannis, care-și dorește un al doilea mandat, iar la PSD decizia trebuie să fie tot politică.” a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel