Chinezii, acționari la Mercedes. Merkel: Nu există nici un fel de încălcare

Germania este deschisă faţă de partenerii ei comerciali şi, la prima vedere, nu există încălcări evidente ale reglementărilor legate de achiziţionarea unei participaţii de nouă miliarde de dolari la producătorul auto Daimler, de către grupul chinez Geely, a afirmat marţi cancelarul Angela Merkel, transmite Reuters. 

Suntem deschişi faţă de partenerii noştri comerciali şi, la prima vedere, nu există încălcări evidente ale reglementărilor în acest caz. Obiectivul nostru este să menţinem o industrie auto sustenabilă în Germania - acesta este obiectivul nostru politic, strategic, le-a declarat jurnaliştilor Angela Merkel. 

Declaraţia vine după ce, în ultimele săptămâni, miliardarul Li Shufu, preşedintele grupului auto chinez Geely, a achiziţionat discret o participaţie de 9,7% la Daimler. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că Li Shufu ar urma să discute cu şefii Daimler la Stuttgart şi speră să aibă întâlniri cu oficiali guvernamentali germani la Berlin. 

Concluzia autorităților 

Duminică, autorităţile de la Berlin au declarat că nu este nevoie să ia măsuri în urma achiziţiei Geely, nici în privinţa reglementărilor privind concurenţa şi investiţiile străine. 

Este o decizie a companiei. Datorită caracterului investiţiei - o participaţie minoritară - nu este necesar să acţionăm, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului german. 

Geely a anunţat că vrea o alianţă cu Daimler, care dezvoltă vehicule electrice şi autonome, pentru a răspunde provocărilor venite de la noile rivale, cum ar fi Tesla şi Uber. 

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel