China numeşte un nou reprezentant în Hong Kong pentru a încerca depăşirea crizei

China a anunţat sâmbătă înlocuirea reprezentantului său la Hong Kong, o schimbare care pare să ilustreze voinţa Beijingului de a soluţiona criza provocată în teritoriul autonom de manifestaţiile pro-democraţie, relatează AFP.

Wang Zhimin, de 62 de ani, "a fost demis din funcţia sa de director al Biroului de legătură" pentru afacerile din Hong Kong şi a fost înlocuit de Luo Huining, a relatat fără mai multe amănunte televiziunea publică CCTV, anunță Agerpres.

Biroul de legătură, simbolul prezenţei Beijingului la Hong Kong, a fost vizat în mai multe rânduri de manifestanţi în calitate de reprezentant al puterii centrale în fosta colonie britanică după retrocedarea Chinei în 1997.

În iulie, manifestanţii au aruncat cu ouă în acest birou şi au desenat graffiti pe clădire. Beijingul a denunţat atunci acte "absolut intolerabile" şi a cerut "pedepsirea vinovaţilor".

Noul şef al biroului, Luo Huining, de 65 de ani, este fostul şef al administraţiei provinciei Sahnxi. La sfârşitul lui decembrie, în cadrul Partidului comunist a fost promovat vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri financiare şi economice a parlamentului chinez, potrivit media locale.

Lidera executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a afirmat într-un comunicat că nu are "nicio îndoială" privind faptul că noul reprezentant al puterii chinezii va favoriza "integrarea Hong Kong în dezvoltarea generală a naţiunii şi o relaţie pozitivă între continent şi Hong Kong". Ea i-a mulţumit, pe de altă parte, lui Wang Zhimin pentru "susţinerea fără fisură" pe care a avut faţă de guvernul său în timpul crizei.

Potrivit lui Selon Lau Yui-siu, un comentator politic, China încearcă un răspuns economic la o criză de natură politică. Nominalizarea lui Luo Huining "indică faptul că Beijingul va pune accentul pe politici de dezvoltare economică, ameliorarea condiţiilor de viaţă ale oamenilor şi integrarea Hong Kong", estimează el.

Luo Huining "a condus anumite provincii defavorizate (...) şi asta i-a permis să dobândească o experienţă diferită de cea a funcţionarilor care au o formaţie în drept şi politică ca Wang Zhimin", predecesorul său, a declarat el pentru AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel