Chelsea, o nouă înfrângere categorică

Chelsea Londra, campioana en titre, a suferit al doilea eşec consecutiv în prima ligă engleză de fotbal, fiind învinsă cu scorul de 4-1 pe terenul formaţiei Watford, luni seara, în ultimul meci al etapei a 26-a.

Golurile au fost marcate de Troy Deeney (42 din penalty), Daryl Janmaat (84), Gerard Delofeu (88) şi Robeto Pereyra (90+1) pentru învingători, respectiv Eden Hazard (82).

Chelsea a evoluat, însă, cu un om mai puţin din minutul 30 al partidei de pe Vicarage Road, după eliminarea lui Tiemoue Bakayoko, pentru cumul de cartonaşe galbene.

Debut pentru Giroud



La gruparea londoneză a debutat, cu această ocazie, atacantul francez Olivier Giroud, transferat de la rivala Arsenal, în ultima zi de mercato.

Miercuri, Chelsea au fost învinşi fără drept de apel, pe teren propriu, de formaţia Bournemouth (0-3), iar acest nou eşec îi îngrijorează şi mai mult pe fanii şi oficialii clubului londonez, în condiţiile în care elevii lui Antonio Conte urmează să primească luna acesta vizita spaniolilor de la FC Barcelona, în cadrul primei manşe a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

În urma acestui eşec, Chelsea a rămas pe locul al patrulea în clasament, cu 50 de puncte, ratând ocazia de a o depăşi pe FC Liverpool (51 pct) şi a revenit pe podium. Lider este Manchester City, 69 puncte, urmată de Manchester United, 56 puncte. Watford ocupă locul 11, cu 30 de puncte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel