Chefi la cuțite, ediţie de colecţie în prima zi de Crăciun

Chefi la cuțite eliminare 24 decembrie
Chefi la cuțite eliminare 24 decembrie

Cea de-a patra confruntare pe echipe din sezonul şase al celui mai iubit show culinar, ”Chefi la cuțite”, difuzat în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1,  a coondus în topul preferințelor românilor, care s-au bucurat de o ediție presărată cu mult umor, dar și multă tensiune, după ce chef Sorin Bontea i-a luat ”cuțitul de aur” lui chef Florin Dumitrescu.

În ediția de Crăciun, show-ul ”Chefi la cuțite” a fost lider de piață pe toate categoriile de public, în intervalul 19:58 – 23:15, în care a fost difuzată. Așa se face că pe publicul comercial, „Chefi la cuțite” a condus topul audiențelor cu o medie de 10,4 puncte de rating și 25,8% cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea. La orașe, ”Chefi la cuțite” a fost lider cu o audiență medie de 10,1 puncte de rating și 21,6% cota de piață, Pro Tv clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 7,3 puncte de rating și 15,6% cota de piață. Iar la nivelul întregii populații a țării Antena 1 a fost lider cu 10,8 puncte de rating și 22% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 7,9 puncte de rating și 16,1 procente din cota de piață. În minutul de maximă audiență de la 21:14 aproape două milioane și jumătate de telespectatori la nivel național urmăreau lupta culinară a serii.

”Culori în farfurie”

”Culori în farfurie”, aceasta a fost tema primei probe ”Chefi la cuțite”, iar cel care alege culorile și le repartizează pe celelalte echipelor concurente a fost din nou chef Florin Dumitrescu, pentru că în Ajun el a câștigat confruntarea pe echipe. Chef Sorin Bontea, fiind supărat că și-a pierdut propriul  ”cuțit de aur”, decide să folosească ultima amuletă prin care poate schimba un concurent cu un altul dintr-o echipă adversă, astfel că decide să îl ia pe Silviu, ”cuțitul de aur” al lui chef Florin Dumitrescu și să o dea la schimb pe Mona.

În cele 90 de minute avute la dispoziție, toate cele trei echipe au încercat să pregătească un preparat care să fie gustul invitaților speciali, Horia Brenciu și orchestra sa: ”Noi nu știm o boabă de bucătărie, dar vrem să venim în fiecare zi să degustăm”, glumește artistul.

Proba individuală i-a provocat pe concurenții cu tunicile galbene și roșii să pregătească un preparat flambat. Cea de-a patra confruntare pe echipe s-a încheiat cu un test sub presiune între Ana, sora Danielei Crudu și Mona, concurenta pe care chef Bontea a dat-o la schimb înainte de prima probă și care, până la urmă, a și fost eliminată din concurs. Confruntările pe echipe continuă și în 2019, luni și marți, pe 7 și 8 ianuarie, cu două noi ediții ”Chefi la cuțite”, show difuzat de Antena 1 de la 20:00.

Vezi şi: Incendiu Mall Ploiești. Peste o mie de persoane, evacuate de urgență

Oameni pe Marte. Un astronaut NASA critică dur programul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel