CGMB a aprobat transmiterea în administrarea CL sector 1 a Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat joi transmiterea Teatrului de Vară 'Nicolae Bălcescu', situat în Parcul Bazilescu, din administrarea CGMB în cea a Consiliului Local sector 1, în vederea reabilitării şi desfăşurării de activităţi culturale.

În raportul de specialitate se arată că prin Hotărârea 149/2019, adoptată de CL sector 1, se solicită CGMB transmiterea Teatrului de Vară 'Nicolae Bălcescu' din administrarea CGMB în administrarea acestuia. Primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunţat, pe 13 mai, că intenţionează să finalizeze lucrările de reabilitare a Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu până în lunile martie - aprilie anul viitor.

El a menţionat că în şedinţa din 8 mai Guvernul a adoptat o hotărâre privind trecerea Teatrului de Vară din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional al Patrimoniului în domeniul public al municipiului Bucureşti. 'Vreau să fie gata în primăvara anului viitor.

Noi avem un centru cultural şi îl punem (Teatrul de Vară - n.r.) la dispoziţia tuturor teatrelor care doresc să îl exploateze. Bucureştii Noi, zona respectivă, are nevoie de acest edificiu', spunea Tudorache. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel