Cezara Dafinescu şi George Mihăiţă vor primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei urmează să fie conferit actorilor Cezara Dafinescu şi George Mihăiţă, conform unor proiecte de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei din 26 septembrie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. 

"Doamna Cezara Dafinescu, născută în 4 august 1948 la Sibiu, este o bine-cunoscută actriţă română care s-a remarcat prin talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1973, la clasa profesor Moni Ghelerter", arată primarul general, Gabriela Firea, în expunerea de motive a primului proiect. 

În raportul de specialitate sunt menţionate roluri din aproximativ 28 de producţii cinematografice, dar şi din 33 de spectacole interpretate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. 

George Mihăiţă, omul orchestră

"Considerat om orchestră de prieteni şi de publicul larg, un om deosebit de activ, fiind actor de teatru şi film, George Mihăiţă este directorul Teatrului de Comedie din anul 2002, asociat în proiectul-pilot de reintegrare socio-profesională prin artă a categoriilor defavorizate din Bucureşti. În anul 1994 propune Camerei Deputaţilor proiectul de lege privind Ziua Adolescentului, iar în anul 1997 este promulgată legea nr 197/1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în a doua duminică din luna mai", arată primarul general în expunerea de motive a celui de-al doilea proiect. 

Recompensă simbolică

Se menţionează că în anul 2010 a fost nominalizat la Premiul Uniter, ediţia XVIII, pentru rolul Alexandr Tarasovici Ametistov din piesa "Casa Zoikai" de la Teatrul de Comedie, ca fiind cel mai bun interpret de teatru al anului 2009. Totodată, George Mihăiţă a sprijinit proiectul "Comedia ţine la TINEri", care are ca scop promovarea şi susţinerea tinerilor creatori de teatru, precum şi "Festivalul comediei româneşti", cu spectacole în care sunt prezentate numai piese româneşti, în vederea sprijinirii dramaturgiei din ţara noastră. 

Acordarea titlului de cetăţean de onoare reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel