Cezara Dafnescu, mărturisiri UIMITOARE: "Soțul meu era feroce de gelos, nu mă lăsa să joc"

Cezara Dafinescu, considerată cea mai frumoasă actriță de pe plaiurile mioritice în anii ’80, este invitata Florentinei Fântânaru în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Stars, unde povestește multe întâmplări și detalii mai puțin știute despre viața ei de pe scenă și de dincolo de ea.

Îndrăgita actriță a fost căsătorită de două ori, însă cel de-al doilea soț, de care a fost foarte îndrăgostită, era extrem de gelos, după cum chiar ea mărturisește.

”Gelu se îndrăgostise de mine femeia, nu de mine actrița. El mă voia pe mine, nu suporta ideea să joc. Era foarte gelos, era feroce. Eu nu am mai fost actriță în acea perioadă. Și eu eram ca drogată, nu mai voiam nimic, voiam doar să fiu împreună cu el. Am fost soție, amantă, am fost gospodină în acea perioadă. Am învățat să gătesc fel de fel de preparate numai ca să îi fac pe plac”, povestește Cezara Dafinescu în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe” de la Antena Stars.

Cu toate acestea, actrița susține că viața ei a fost una minunată alături de ambii soți, motiv pentru care nici nu concepe ideea unei noi relații amoroase.

”Eu sunt o leoaică vanitoasă și în viața personală îmi doresc, la fel ca și în carieră, să merg în sus, din bine în mai bine. După ce am avut o așa viață minunată, după ce am trăit alături de doi bărbați minunați, ce aș mai putea aștepta acum? Un bărbat care să bea? Să mă bată? Ce aș mai putea eu aștepta? Ce să fie mai bine decât am avut, cum aș putea evolua?”, mai spune Cezara Dafinescu.

Despre provocările din viața ei, despre rolurile de suflet, dar și despre viața ei personală Cezara Dafinescu vorbește deschis în cadrul emisiunii ”Dincolo de aparențe”, difuzată sâmbătă, de la ora 13.00, la Antena Stars.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel