CExN PSD, 22 iulie. Decizii despre REMANIERE și candidatul la prezidențiale, după sondaje- surse

PSD s-ar putea reuni în CExN în 22 iulie. 

Printre subiectele de discuției fiind remanierea guvernamentală și prezentarea unor date din sondajele de opinie comandate de partid pentru alegerea prezidențiabilului, au declarat surse din PSD pentru Mediafax.

Remanierea, pe lista CEx. Miniștrii care ar fi pe listă

Referitor la remaniere, în vizor ar fi Daniel Suciu, vicepremier și ministru al Dezvoltării, ministrul de Interne Carmen Dan, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc sau ministrul Agriculturii Petre Daea, au adăugat sursele citate.

Pentru portofoliul Agricultură ar fi luat în calcul actualul secretar de stat Dumitru Daniel Botănoiu sau deputatul PSD Valeriu Steriu, au precizat surse din partid.

Nemulțumiri în PSD există și față de ministrul Justiției Ana Birchall, însă o decizie în ceea ce o privește nu a fost luată de premier. Birchall este și vicepremier interimar pentru parteneriate strategice, în timp ce Eugen Teodorovici e vicepremier interimar, după plecarea lui Viorel Ștefan ca membru la Curtea de Conturi a Uniunii Europene.

Potrivit surselor din PSD, Viorica Dăncilă se gândește să nominalizeze parlamentari la ministerele mai sus amintite, în vederea unei susțineri mai largi în partid a candidatului la prezidențiale al partidului.

Sunt avute în vedere și ministere care aparțin ALDE, precum cel de Externe, condus de Teodor Meleșcanu și cel al Energiei, condus de Anton Anton. Deși nu au avut încă loc discuții în coaliție, PSD ar lua în considerare un schimb de portofolii, astfel încât MAE să revină social-democraților, iar la schimb ALDE să primească un alt portofoliu, au explicat sursele citate.

PSD, mandidat la prezidențiale

Referitor la prezidențiabil, favorit în competiția internă ar fi președintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, au mai spus sursele social-democrate. La CEx din 22 iulie vor fi prezentate și date din sondajele de opinie comandate de partid pe acest subiect.

PSD ia în considerare un candidat propriu la prezidențiale, candidat unic PSD-ALDE sau un prezidențiabil din afara partidului.

În sondaje sunt introduși cei care și-au anunțat intenția de a candida pentru un mandat la Cotroceni, precum și o întrebare deschisă despre un posibil candidat din exteriorul formațiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel