CEx PSD. Tomac: Trafic de funcţii

Eugen Tomac
Eugen Tomac

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a comentat, sâmbătă, şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, precizând că a fost o "furtună într-un pahar cu apă", iar liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut "trafic cu funcţii". 

"Oameni buni, dacă nu acum, când? Furtună într-un pahar cu apă. Toată naţia românească a stat cu sufletul la gură că Tătucul politicii noastre stă să cadă. Rebelii PSD s-au agitat două zile, s-au dat peste cap, au aruncat cu acuzaţii, cu invective, vorbind cât de mult rău face Daddy ţării pentru ca apoi, doar cu câteva ore înainte de CEX, să se pupe-n bot cu el. Din cele 30 de personaje 'curajoase' s-au mai trezit vorbind în sec despre demiterea lui Dragnea doar vreo 7-8. Scrisoarea plină de semnături a devenit, aşa, peste noapte, o anonimă. Mai nimeni nu mai voia să şi-o asume în cadrul super şedinţei de partid. O făcătură care ne-a ţinut degeaba cu ochii pe televizor", a scris Tomac pe Facebook. 

Liderul PMP a afirmat că Dragnea "a împărţit sinecuri" pentru a-şi păstra funcţia 

"Degeaba o Românie întreagă şi-a ţinut respiraţia timp de două zile. Credeam că, în sfârşit, vom scăpa de Don Corleone. (...) Dragnea a făcut, din nou, trafic cu funcţii pe spatele nostru. A împărţit sinecuri în stânga şi-n dreapta ca să ajungă la toată lumea. Contra unui mic comision: funcţia de preşedinte al partidului. Călare pe tezaurul României, El Padre a făcut cadouri bucăţi din România prezentă şi cea viitoare. Ne-a amanetat, încă o dată, dezvoltarea. Asta pentru că îşi cunoştea foarte bine partenerii", adăugat Eugen Tomac. 

El a îndemnat din nou la depunerea unei moţiuni de cenzură, apreciind că acum este momentul pentru acest demers. 

"Totul este de vânzare în PSD, inclusiv sufletele înaintaşilor noştri. Cadou pentru România celor 100 de ani de la Marea Unire. Care mai sunteţi pe acolo, treziţi-vă! Acum e momentul pentru o moţiune de cenzură. Dacă nu acum, când?", a mai spus Tomac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel