Cetăţean bulgar cercetat după ce a încercat să introducă în România ţigări în valoare de peste 40.000 de lei

Un cetăţean bulgar ce călătorea ca pasager într-un microbuz este cercetat penal după ce a încercat să introducă în România, prin Vama Giurgiu-Ruse, 2.200 de pachete cu ţigări în valoare totală de 41.800 de lei, ascunse printre bagaje.

'La Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar în vârstă de 34 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria. Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în interiorul acestuia, în mai multe genţi de voiaj, cantitatea totală de 2.200 pachete cu ţigări.

La cercetări a fost stabilit faptul că ţigările aparţin unui cetăţean bulgar, în vârstă de 23 de ani, pasager în microbuz', se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de ITPF Giurgiu. Persoana în cauză a declarat faptul că a cumpărat ţigările din Bulgaria şi intenţiona să le transporte în Germania, pentru a le comercializa.

Ţigările, în valoare de 41.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a zece mii de ţigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel