CERT-RO: Campania de conştientizare European Cyber Security Month 2019 debutează pentru al 8-lea an consecutiv

 Luna europeană a securităţii cibernetice (European Cybersecurity Month - ECSM), ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, debutează sub coordonarea, la nivel naţional, a Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

"Perioada de timp dedicată acestui demers este luna octombrie a fiecărui an, însă această limitare este opţională şi depinde de decizia organizatorilor la nivel naţional. În fiecare an, datorită cererilor partenerilor naţionali din ECSM, CERT-RO a extins perioada şi a acceptat includerea unor evenimente specifice, care se desfăşurau la finele lunii septembrie ori prima parte a lunii noiembrie. Participarea ca partener în cadrul ECSM este condiţionată de răspândirea mesajelor şi a elementelor distinctive ECSM (logo, poster) în cadrul evenimentelor/campaniilor ce urmează a fi prinse în calendarul ECSM. Evenimentele/activităţile naţionale sunt introduse într-un calendar public, disponibil online pe site-ul ECSM accesând acest link, ceea ce oferă o convenabilă expunere la nivel internaţional", se precizează într-un comunicat de presă al CERT-RO.

Potrivit sursei citate, ECSM este o campanie anuală de conştientizare menită să sensibilizeze cetăţenii şi organizaţiile cu privire la securitatea cibernetică prin furnizarea de informaţii la zi din domeniul securităţii, prin intermediul educaţiei şi al schimbului de bune practici.

"Ameninţările cibernetice evoluează într-un ritm rapid şi comportamentul uman poate juca un rol fundamental pentru siguranţa în mediul cibernetic. Obiectivul-cheie al Lunii europene a securităţii cibernetice este de a asigura că toţi cetăţenii sunt informaţi cu privire la riscurile care pot apărea şi că dispun de instrumentele necesare pentru a fi mai rezilienţi şi mai siguri pe ei înşişi în mediul online. În acest octombrie invităm pe toată lumea să fie atentă atunci când utilizează noile tehnologii şi să îşi formeze obiceiuri solide în materie de igienă cibernetică", susţine directorul executiv al ENISA, Udo Helmbrecht.

La rândul său, Comisarul pentru economie digitală şi societate digitală, Mariya Gabriel, a precizat că este esenţial ca toţi cetăţenii Uniunii Europene, în special tinerii, să aibă cunoştinţele şi competenţele necesare pentru a se proteja în mediul online.

"Astăzi lansăm Luna europeană a securităţii cibernetice 2019, ocazie pentru a promova conştientizarea cu privire la securitatea în mediul online şi la competenţele în materie de securitate cibernetică necesare pentru viitor. Dacă dorim să finalizăm piaţa unică digitală, este esenţial să ne asigurăm că cetăţenii UE, în special tinerii, au cunoştinţele şi competenţele necesare pentru a se proteja în mediul online. Este responsabilitatea noastră comună ca toţi cetăţenii să devină utilizatori responsabili ai tehnologiilor emergente", a afirmat Gabriel.

În acest an, ECSM se axează pe diferite teme care vizează nevoia de modificare a comportamentelor şi care identifică oportunităţile de a ajuta utilizatorii să recunoască riscurile pe care le implică noile tehnologii.

Prima temă cuprinde igiena cibernetică de bază, care utilizează metafora igienei pentru a informa cu privire la bunele deprinderi în materie de securitate cibernetică, necesare în rutina zilnică a tuturor utilizatorilor. Practicile sănătoase în materie de securitate cibernetică dau utilizatorilor mai multă încredere în dispozitivele lor, fie că este vorba de un computer, de un smartphone, sau de orice alt gadget care este conectat la internet. Mesajul principal care trebuie reţinut de utilizatori este acela că igiena cibernetică este un obicei care se învaţă de la cea mai fragedă vârstă şi rămâne o rutină zilnică pentru toată viaţa.

Cea de-a doua temă se concentrează pe tehnologiile emergente şi recunoaşte importanţa creării unui mediu sigur pentru dumneavoastră şi noile gadgeturi sau echipamente. Tehnologia evoluează rapid şi este important să luaţi în considerare setările de securitate şi de confidenţialitate ale noilor dumneavoastră achiziţii. Pentru această temă, cetăţenii vor primi orientări cu privire la aspectele cărora ar trebui să le acorde atenţie, în contextul noilor tehnologii.

Evenimentul dedicat Lunii europene a securităţii cibernetice este coordonat la nivel european de Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) şi de Comisia Europeană, şi sprijinită de statele membre. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel