Cereri de azil în Europa. Ce țară este pe primul loc

Agenţia de azil a UE a raportat o scădere a cererilor în ultimul an.

Numărul cererilor de azil în Uniunea Europeană a continuat să scadă în 2018 şi în prezent sunt la un nivel fără precedent după anul 2014, a anunţat miercuri Oficiul european de sprijin pentru azil (EASO), relatează dpa.

EASO a menţionat că în 2018 au fost prezentate 634.700 de cereri de azil, în scădere cu 10% faţă de 2017. De asemenea, s-a înregistrat o schimbare şi în ceea ce priveşte originea solicitanţilor de azil. Astfel, procentul sirienilor în totalul solicitanţilor de azil în UE a scăzut de la 25%, în 2015-2016, la 10%, în prezent. Totuşi, Siria rămâne prima ţară de origine a solicitanţilor de azil, fiind urmată de Afganistan şi Irak. În acelaşi timp, procentul solicitanţilor de azil proveniţi din Columbia, Georgia, Iran, Turcia şi Venezuela a crescut

O altă concluzie importantă este că solicitările de azil ale unor cetăţeni ai ţărilor care au regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană, printre care Columbia, Georgia şi Venezuela, a urcat la o cincime din total.

Citește și: Sebastian Ghiță, dovadă azil politic. Bogdan Chirieac, prima reacție: O mare problemă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel