Cerere a magistratului din procesul în care preşedintele CJ Harghita, Borboly Csabaeste, judecat pentru fapte de corupţie

Apărătorii preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, au cerut joi, la termenul din procesul în care acesta este judecat pentru fapte de corupţie, la Tribunalul Harghita, recuzarea magistratului cauzei, pe motiv că acesta nu este specializat să judece fapte de corupţie.

Unul dintre apărătorii lui Borboly Csaba, avocatul Sergiu Bogdan, a depus o cerere de recuzare, după ce Colegiul de conducere a Tribunalului a informat că la această instanţă nu au fost completuri specializate, aşa cum prevede legea referitoare la judecarea faptelor de corupţie. Drept urmare, Sergiu Bogdan a explicat că toate activităţile desfăşurate în proces sunt lovite de nulitate absolută şi a cerut recuzarea judecătorului.

'La termenul trecut s-a solicitat să se facă o adresă dacă există complete specializate la Tribunalul Harghita. Răspunsul a fost: 'Nu, nu sunt complete specializate, dar o să numim pentru viitor'. Adică, între timp au numit complete specializate. Şi acum este constatarea că tot ce s-a întâmplat în această cauză este lovit de nulitate absolută, asta este consecinţa. Practic, se înlătură tot ce s-a întâmplat, tot ce a fost în acest dosar. Practic, eu trebuie să pun aceste concluzii, să-i cer fix judecătorului care a fost în situaţia aceasta şi el a desfăşurat acte, fiind complet nespecializat. Mie mi se pare că e o chestie de eleganţă de a nu-l pune în situaţia să-şi cenzureze propriile acte şi este un motiv de recuzare. Un alt judecător va decide dacă este întemeiată sau nu, dacă va fi întemeiată se admite, se repartizează unui alt judecător. (...)Dacă nu mai sunt judecători aici, se caută o altă instanţă competentă', a explicat presei Sergiu Bogdan.

Acesta a precizat că, dacă se va admite cererea de recuzare, procesul ar trebui să se reia de la zero, întrucât niciunul dintre magistraţii din această cauză nu era specializat pe judecarea faptelor de corupţie, aşa cum prevede legea 78, articolul 29. În legătură cu faptul că la Secţia Penală a Tribunalului Harghita, în afară de magistratul pentru care se cere recuzarea, mai există un singur judecător, care a formulat, la începutul acestui proces o cerere de abţinere, avocatul Sergiu Bogdan a spus că respectivul magistrat se poate abţine din nou sau nu, fiind vorba de o opţiune personală.

'Nu vreau să vă răspund la această întrebare, pentru că e o chestiune de asumare a acestei chestiuni. Deci, teoretic, se poate abţine din nou sau nu se poate abţine. E o chestiune care e o opţiune personală. Eu nu pot să cer recuzarea lui, asta cert. Din punct de vedere legal, este o prevedere expresă care îmi interzice să cer recuzarea judecătorului care soluţionează cererea de recuzare. (...) Deci, nu pot să fac lucrul ăsta. Dacă judecătorul se abţine, într-o astfel de situaţie, se caută un alt judecător, de la o instanţă competentă, probabil că un judecător de la Tribunalul Mureş va soluţiona această cerere. (...) Într- astfel de situaţie, se trimite la o instanţă echivalentă în grad, care are judecătorii care pot să facă lucrul ăsta', a mai spus Sergiu Bogdan. Termenul în care se va soluţiona cerere de recuzare a fost stabilit pentru data de 20 noiembrie.

Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă. Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată). Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel