Cercetări reluate la 'Casa Groazei' a lui Gheorghe Dincă

Ancheta la fața locului continuă la 'Casa groazei' din Caracal.

Polițiștii au sosit, luni dimineața, la locuința lui Gheorghe Dincă, pentru continuarea cercetărilor.

Șapte mașini de poliție au venit la locuința criminalului celor două fete, anunță România Tv. La fața locului ar trebui să fie și inculpatul, a cărui prezență este obligatorie.

Este de așteptat, conform sursei citate, ca polițiștii să cerceteze și gropile betonate din curtea lui Dincă. Ei ar trebui să spargă betonul cu care gropile au fost acoperite.

Potrivit unor surse România TV, ucigaşul ar fi declarat că nu intenţionat să o omoare pe Alexandra, iar decesul fetei a fost un accident.

Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că el i-ar fi dat o palmă Alexandrei, care a cazut inconştientă, dar că s-a gândit că fata se preface şi a plecat de acasă, lăsând-o acolo pe adolescentă. "Am crezut că se preface", a spus Dincă în timpul interogatoriului.

Acesta a precizează că, la întoarcere, ar fi găsit-o pe fată în aceeaşi poziţie, că ar fi constatat decesul acesteia şi că a decis să scape de cadavru, pe care l-a ars. Criminalul mai spune că a ars trupul Alexandrei timp de 7 ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel