CEO, pierduri uriașe. Ministrul Petcu, răspuns dur pentru Ponta

Ministrul Energiei Toma Petcu a răspuns dur atacurilor lui Victor Ponta la adresa sa. 

"Observ că Victor Ponta, fost Premier, fost șef de partid, fost Secretar General al Guvernului etc, are un apetit special în ultimul timp în a comenta sectorul energetic din România.

Mă gândesc că această aplecare la opinii, din poziția actuală de observator, vine cumva să compenseze lipsa totală de energie a lui Victor Ponta pentru acest sector din perioada în care a fost Premierul României. Din acea poziție, nu doar că ar fi putut să analizeze tot ceea ce tine de sectorul energetic românesc, dar l-ar fi putut și sprjini cu soluții concrete.

Nu a fost să fie așa, cel puțin nu în sensul bun al deciziilor! Memoria mandatului fostului Premier este marcată de hotărârea de amâna tranzacționarea unei volum de certificate verzi până în 2017, și prin aceasta, de a pune în pericol întregul sector de producere a energiilor regenerabile.

Această măsură alături de altele din pachetul lui Ponta pentru energie ne-au dus în fața Comisiei Europene cu multiple plângeri ale celor care au dezvoltat sectorul energiilor regenerabile din România și au crezut în promisiunea inițială a Guvernului.

A fost nevoie ca la începutul mandatului meu să intervenim pentru a repara această situație. Am promovat în 30 martie 2017 o schemă de ajutor pentru sectorul energiilor regenerabile care a consolidat și corectat piața regenerabilelor din România, producând efecte pozitive imediate atât pentru consumatori, cât și pentru producători, precum:

- EFECT CONSUMATORI: Înghețarea până în 2032 a impactului maxim al energiilor regenerabilele în facturile plătite de români la valoarea de 48 lei/MWh.

- EFECT PRODUCĂTORI: Evitarea falimentului mai multor producători din sectorul energiilor regenerabile afectați de modificările aduse Legii în mandatul lui Victor Ponta și a proceselor demarate de aceștia.

- EFECT PRIVIND ANGAJAMENTELE EUROPENE: Consolidarea și menținerea țintei naționale de 24% energie regenerabilă în consumul final brut de electricitate – țintă atinsă deja de România înaintea anului de referință 2020.

- EFECT PENTRU PRODUCĂTORI: Pregătirea momentului 1 aprilie 2017 privind reinserarea în piață a certificatelor verzi amânate de la tranzacționare prin deciziile luate în 2014.

Cu toate astea, Victor Ponta se declară îngrijorat când vorbește despre starea sistemului național. Poate că această neliniște îi vine și din faptul că a ignorant solicitările disperate ale Compexului Energetic Oltenia condus de protejatul său Ciurel, de a acorda sumele care ar fi sprijinit Complexul în extinderea fronturilor de lucru. În toate aceste solicitări CEO atrăgea atenția că fronturile active nu pot asigura necesarul de lignit pentru funcționarea la capacitate maximă a centralelor.

Poate ne explică domnul Ponta de ce nu a avut nicio reacție publică, așa cum relaxat o face acum, la pierderile uriașe pe care CEO le-a înregistrat doi ani la rând

Am bugetat noi aceste sume, dar lipsa de reacția a lui Victor Ponta din 2015 a întârziat enorm de mult acest proces. Revenind la conducerea CEO din acea perioadă, poate ne explică domnul Ponta de ce nu a avut nicio reacție publică, așa cum relaxat o face acum, la pierderile uriașe pe care CEO le-a înregistrat doi ani la rând: cumulat, acestea au avut o valoare de 1,6 miliarde de lei. La jumătatea acestui an, CEO a raportat un profit de aproape 300 milioane de lei.

Victor Ponta vorbește și despre reactoarele nucleare 3 și 4 de la Cernavodă, proiect pe care noi încercăm să îl resuscităm. Chiar astăzi am avut o întâlnire cu Excelența Sa Ambasadorul Chinei, care s-a încheiat cu o concluzie bună pentru părți: România și China vor să finalizeze negocierile pentru reactoarele 3 și 4 până la finele acestui an. Victor Ponta nu a reușit să facă acest pas nici măcar în trei ani de mandat.

[citeste si]

În final, vreau să-i aduc aminte lui Victor Ponta că raportările legate de importul și exportul de electricitate se fac o dată la șase luni, nu zilnic, cum văd că înțelege dumnealui.

În primul semestru din 2017, exporturile de energie ale României au crescut cu 70% față de perioada similară din 2016. Nu știu dacă Victor Ponta era la curent cu asta! Probabil că nu. Dar știu că, dacă în timpul în care Victor Ponta a fost premier s-ar fi pus în funcțiune măcar o nouă capacitate de generare a energiei, producția internă a României ar fi fost mai mare decât în prezent", a transmis Marian Petcu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel