Cenuşa lui Gandhi, furată în India

Mahatma Gandhi
Mahatma Gandhi

O parte din cenuşa marelui lider spiritual Mahatma Gandhi a fost furată de la un complex memorial din India, la fix 150 de ani de la naşterea acestuia. 

Poliţia din Rewa, statul indian Madhya Pradesh, a confirmat pentru BBC că investighează furtul, considerat "un prejudiciu adus integrităţii naţionale", scrie bbc.com, conform Mediafax.

Mangaldeep Tiwari, custode la memorialul Bapu Bhawan, unde cenuşa era depozitată din 1948, anul în care Gandhi a fost asasinat de un extremis hindus, a calificat furtul drept "ruşinos".

Hoţii au scris pe fotografiile liderului indian de la memorial, cu vopsea verde, textul "trădător".
Unii hinduşi consideră că Gandhi a fost un trădător pentru că a militat pentru unitatea lor şi a musulmanilor. Aceasta deşi Gandhi era un hindus devotat.

Gandhi, născut pe 2 octombrie 1869, în Porbandar, a iniţiat o mişcare de rezistenţă non-violentă împotriva dominaţiei britanice în India, fiind o sursă de inspiraţie pentru oameni din toată lumea. Mulţi indieni îl consideră "părintele naţiunii".

După deces, trupul i-a fost incinerat, dar cenuşa nu a fost împrăştiată într-un râu, potrivit credințelor hinduse, ci impărțită la mai multe centre, inclusiv memorialul din Bapu Bhawan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel