Centrul Pompidou din Shanghai îşi va deschide porţile la începutul lunii noiembrie

Centrul Pompidou din Shanghai, al treilea sediu al acestei prestigioase instituţii culturale franceze din afara Franţei, după cele din Malaga şi Bruxelles, va fi inaugurat la începutul lunii noiembrie, a anunţat joi preşedintele Centrului, Serge Lasvignes, citat de AFP.

Această inaugurare, planificată iniţial pentru primăvara anului 2019, va avea loc în "prima săptămână a lunii noiembrie, urmând se deschidă publicului pe 8 noiembrie", a declarat Lasvignes în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Paris.

Noul Centru Pompidou este rezultatul unui parteneriat între Franţa şi China, încheiat în ianuarie 2018, cu ocazia vizitei preşedintelui francez Emmanuel Macron la Beijing.

Edificiul, cu o suprafaţă totală de 2.100 metri pătraţi, va dedica un spaţiu de 1.400 de metri pătraţi temei "Forma timpului", care va reuni peste 100 de opere de la Centrul Pompidou, acoperind secolele XX şi XXI. Clădirea va beneficia, de asemenea, de un spaţiu expoziţional de 700 de metri pătraţi.

Proiectat de arhitectul britanic David Chipperfield, Pompidou din Shanghai este situat pe malurile râului Huang Pu, în inima cartierului Xuhui, despre care se crede că va deveni unul cele mai mari districte culturale din Asia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel