Cel puţin 40 de morţi în urma celui mai grav focar de Dengue din istoria ţării Bangladesh

Cel puţin 40 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma celui mai grav focar de febră Dengue izbucnit vreodată în Bangladesh, în contextul în care spitalele locale nu pot face faţă miilor de persoane care vin să solicite tratament, informează APP, citând declaraţii făcute de responsabili din domeniul medical marţi.

Focare ale acestei infecţii virale transmise de ţânţari, care provoacă simptome asemănătoare gripei, dar poate fi mortală dacă se dezvoltă într-o febră hemoragică, apar de obicei în această ţară sud-asiatică în perioada musonică, între lunile iunie şi septembrie. Anul acesta însă boala are a atins proporţii epidemice, peste 44.000 de persoane fiind internate în spitale din luna ianuarie, dintre care circa 2.100 doar luni, a declarat o responsabilă din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ayesha Akhter.

"Au fost confirmate până luni 40 de decese provocate de Dengue", a declarat ea pentru AFP.

Mass-media locală a raportat însă un număr mult mai mare de decese, precizând că numărul morţilor a trecut de 100 săptămâna trecută.

În vacanţa de o săptămână care marchează festivalul musulman Eid-al-Adha, sute de mii de persoane au părăsit oraşele din Bangladesh pentru a se întoarce la casele familiilor lor din mediul rural, sporind temerile cu privire la o răspândire şi mai mare a bolii. 

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii a precizat că focarul "se reduce treptat" în timp ce inaugura o secţie de urgenţă dedicată acestei boli într-un un spital public din Dhaka.

Pentru prima dată, zilele de vacanţă de care beneficiau angajaţii din sectorul medical de stat au fost anulate pentru ca aceştia să poată contribui la eforturile de combatere a bolii, a declarat directorul general din Ministerul Sănătăţii, Abul Kalam Azad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel