Cel puţin 26 de morţi şi 56 de răniţi în asediul unui hotel din Kismayo, Somalia

Cel puţin 26 de persoane au fost ucise şi 56 rănite în atacul militanţilor islamişti din gruparea al-Shabaab asupra unui hotel din oraşul-port Kismayo, din sudul Somaliei, a anunţat sâmbătă preşedintele regiunii semiautonome Jubaland, transmit AFP şi dpa.

"Douăzeci şi şase de persoane au fost ucise în atac şi 56 au fost rănite. Printre cei ucişi figurează cetăţeni străini: trei kenyeni, un canadian, un britanic, doi americani şi trei tanzanieni. Sunt şi doi cetăţeni chinezi răniţi", a declarat preşedintele Ahmed Madobe într-o conferinţă de presă. 

Atacatori înarmaţi au luat cu asalt hotelul vineri, după un atentat sinucigaş în interiorul clădirii, apoi indivizii s-au baricadat în hotel, a declarat ofiţerul de poliţie Mohamed Hussein, care a adăugat că cinci dintre ei au fost ucişi în asaltul care a urmat. Un alt oficial local a menţionat că este posibil ca mai mulţi atacatori să fi scăpat în timpul asediului.

Gruparea teroristă al-Shabaab a revendicat atacul la Radio Andalus, un post în favoarea insurgenţilor, în timp ce incidentul era încă în desfăşurare. 

Printre cei ucişi se numără o proeminentă activistă somaleză, Hodan Nalayeh, şi soţul ei, potrivit unui om politic care a supravieţuit atacului. Nalayeh, născută în Somalia, dar care deţinea şi cetăţenie canadiană, era jurnalistă şi producătoare de televiziune. Ea se întorsese recent în Somalia. 

Al-Shabaab, care are legături cu reţeaua fundamentalistă sunnită Al Qaida, controlează porţiuni mari din centrul şi sudul Somaliei, comiţând cu regularitate atacuri care vizează forţele de securitate şi civilii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel