Cel mai mare și modern planetariu din țară, pregătit pentru deschidere

Planetariu Brașov
Planetariu Brașov
Cel mai mare și modern planetariu din țară este pregătit pentru deschidere. Primarul George Scripcaru a prezentat reprezentanților mass-media Planetariul, cel mai nou obiectiv de educație și de agrement din municipiul Brașov. Acesta va funcționa în cadrul Grădinii Zoologice, dar ca obiectiv separat. 

,,Mă bucur că astăzi suntem în faza în care putem spune că Brașovul are cel mai mare și modern Planetariu din țară. Vorbim de o investiție de peste 10 milioane de lei, din bugetul municipiului Brașov, care are rolul de a diversifica modul de petrecere a timpului liber pentru brașoveni și turiști, dar, în același timp, are un rol important în ceea ce înseamnă partea practică a învățământului din Brașov. Sperăm ca acest planetariu să devină o platformă de care să beneficieze elevii din Brașov la predarea lecțiilor, altfel decât în sala de clasă cu o carte în față, fie că vorbim de lecții despre explorarea spațiului sau lecții despre flora și fauna dintr-o anumită parte a globului. În prima ședință a Consiliului Local vom propune și tarifele pentru Planetariu, astfel încât acesta să devină operabil în cel mai scurt timp", a declarat primarul George Scripcaru.

Potrivit directorului Zoo Brașov, Alin Pînzaru, planetariul de la Brașov este nu numai cel mai modern și mai mare din România, cu aproape de două ori numărul de locuri al următorului clasat, ci și singurul planetariu din Europa aflat în incinta unei grădini zoologice.

 

Tehnologii de ultimă oră

Planetariul oferă posibilitatea vizionării de proiecții cu efect 3D și rezoluție 4K, dar și a prezentărilor și conferințelor în scop educativ.

De altfel, municipalitatea dorește să faciliteze accesul copiilor școlari în planetariu, pentru efectuarea lecțiilor de științele naturii. Proiecțiile sunt recomandate copiilor cu vârsta peste 6 ani și pot viza o gamă foarte largă de subiecte, de la corpurile cerești sau prezentarea spațiului și expedițiilor spațiale până la simulări ale unor momente istorice (de exemplu, erupția Vezuviului și efectele sale asupra orașului roman Pompeii), ale unor fenomene naturale (de exemplu, un tsunami), explorarea oceanelor, viața plantelor sau a animalelor etc.

Potrivit primarului George Scripcaru, Consiliul Local va decide, pe baza unui proiect de hotărâre care va fi prezentat în ședința de la sfârșitul lunii martie, care este cea mai bună modalitate de exploatare, astfel încât să fie atinse toate obiectivele avute în vedere în funcționarea acestuia, în condiții de eficiență. Proiectul va cuprinde inclusiv costurile de acces, nefiind exclusă nici varianta acordării unei subvenții pentru elevi.

Deschiderea Planetariului pentru public se va face după aprobarea regulamentului, cel mai probabil în luna aprilie.

Vezi și: 

Bugetul asigurărilor sociale, promulgat. Olguța Vasilescu, prima reacție

Percheziții la traficanții de minori. Fetiță agresată și amenințată să întrețină relații sexuale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel