Cel mai căutat interlop român, adus în țară de polițiști

Mașină Poliție. FOTO AGERPRES
Mașină Poliție. FOTO AGERPRES

Cel mai cunoscut și de temut interlop român a fost adus în țară, din Franța. În urmă cu puțin timp a aterizat avionul, iar interlopul a fost urcat în duba poliției pentru a fi dus în arest.

Conform România TV, Marius Crăciun, zis și "Stripperul" a fost prins și arestat în Lyon, în urmă cu câteva zile. Acesta a fost adus în țară în urmă cu puțin timp, la Aeroportul Otopeni. 

El a fost dat în urmărire națională și internațională, prin Interpol, la începutul lunii septembrie. Interlopul se afla în acel moment sub control judiciar și a fugit din țară cu câteva zile înainte ca judecătorii să-i schimbe măsura în arest preventiv. Pe numele acestuia fiind emis un mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Alba Iulia, informează IGPR.

„În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Franța, polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat, la data de 6 noiembrie a.c., o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 34 ani, din județul Sibiu", informează reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), citează Mediafax.

Alte acuzații


Marius Crăciun este cunoscut ca fiind unul dintre locotenenții lui Ioan Clămparu și a mai fost arestat în Spania, unde se ascunsese în spatele unei identități false după o tâlhărie. 

În luna mai, anul trecut, a fost reținut și pentru că a fost prins la volan fără permis, iar ulterior a încercat să fugă.

La finalul lunii aprilie a acestui an, "Stripperul" a fost acuzat de trafic de droguri și a ajuns în arestul IPJ Sibiu alături de alte persoane. Atunci, bărbatul s-a plans și de rele tratamente din partea polițiștilor și că s-a lovit la cap în timp ce era transportat în duba poliției. Interlopul a contestat măsura și a și câștigat, așa că a fost eliberat condiționat sub control judiciar.

Acesta a putut fi capturat în urma schimbului de informații efectuat de Poliția Română, prin intermediul Biroului SIRENE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel