Cehia. Zeman, solicitare pentru Babis, în ciuda pierderii votului din Parlament

Preşedintele ceh Milos Zeman i-a cerut miercuri din nou lui Andrej Babis să încerce formarea guvernului, deşi acesta din urmă a pierdut primul vot de încredere al legislativului şi este cercetat penal pentru fraudă cu fonduri europene, informează agenţiile AFP şi Reuters. 

Solicitarea lui Zeman a venit imediat după ce Babis a înaintat formal demisia guvernului său interimar. 'Vă accept demisia şi vă cer ca guvernul să-şi desfăşoare activitatea normal până la numirea viitorului guvern (...) Vă însărcinez să conduceţi negocierile în vederea formării unui nou guvern', a declarat preşedintele ceh, care şi-ar putea pierde şi el postul dacă nu câştigă în weekend al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. 

Formaţiunea naţionalistă condusă de Babis, ANO (Alianţa Cetăţenilor Nemulţumiţi), a câştigat legislativele din octombrie, dar fără să obţină majoritatea, având numai 78 din cele 200 de mandate ale unui parlament devenit foarte fragmentat. El a nu a primit săptămâna trecută votul de încredere al legislativului, care în plus i-a ridicat şi imunitatea pentru a putea fi investigat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. 

Babis - Zeman, front comun

Dar Zeman nu l-a desemnat miercuri formal pe Babis să formeze guvernul, întrucât Constituţia îi permite doar două nominalizări, iar prima a fost deja epuizată. Această a doua desemnare ar putea surveni mai târziu, cu condiţia ca Zeman să câştige scrutinul prezidenţial în care se va confrunta cu pro-europeanul Jiri Drahos. 

Babis, al doilea cel mai bogat om de afaceri al Cehiei, l-a asigurat la rândul lui pe Zeman de sprijinul său la acest scrutin, ei având multe puncte comune, în special susţinerea unei politici mai independente faţă de Bruxelles, mai ales refuzul cotelor obligatorii de refugiaţi. Totuşi, Babis a insistat că guvernul său va fi unul proeuropean şi că nu va da curs solicitărilor de organizare a unui referendum de ieşire din UE. El şi-a exprimat de asemenea speranţa că partidele parlamentare vor fi mai deschise la un compromis în această a doua încercare de formare a guvernului, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel