Ce spune Danileț despre raportul MCV

danilet
danilet

Judecătorul CSM, Cristi Danileţ, a comentat raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare. El susține că este cel mai dur document, pe care l-a putut citi în ultimii șase ani, împotriva României.  

"Constatările şi recomandările de acum sunt scrise într-un mod diplomatic. Dacă vrem să fim realişti, trebuie să acceptăm: e cel mai dur raport pe care l-am putut citi în ultimii şase ani la adresa României.", a subliniat Danileț.

El a adăugat "Statutul meu de judecător nu îmi permite să fac referiri la anumite persoane, dar cred că dorinţa CE e clară: atât timp cât suntem în UE, trebuie să respectăm regulile UE. Iar Uniunea îşi doreşte de la orice stat membru: democraţie constituţională, stat de drept, justiţie independentă şi eficientă, integritate în îndeplinirea funcţiilor.", potrivit epochtimes-romania.com.

Cu privire la numirea procurorilor șefi, judecătorul CSM a spus: "Eu am propus încă de vara trecută să avem un dialog tripartit: Ministerul Justiţiei, CSM şi Administraţia Prezidenţială cu privire la procedură şi oameni. El a lipsit. Dovada eşecului procedurii este avizul negativ de la CSM pentru cei doi candidaţi propuşi de ministru, şi respingerea lor de către Preşedinte.". A adăugat că "E necesar ca imediat să fie declanşată o nouă procedură, aceasta să aibă acceptul tuturor instituţiilor implicate, iar avizului CSM să i se acorde importanţa cuvenită. Sper că nu peste mult timp acest aviz să devină din unul consultativ, cum este acum, unul conform, cum lasă CE să se înţeleagă că ar trebui să fie".

Danileț este pesimist și cu privire la aderarea României la spațiul Schengen "O ţară cu probleme de funcţionare a instituţiilor esenţiale, un stat unde corupţia este endemică, unde demnitarii se sustrag legii, nu prezintă încredere".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel