Ce se întâmplă la Bâlea Lac. Anunț de la meteorologi

Bâlea Lac
Bâlea Lac

Zona turistică Bâlea Lac, aflată la altitudinea de 2.034 de metri, în munţii Făgăraş, se bucură de cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de 19 centimetri, potrivit meteorologilor.

Practicanţii sporturilor de iarnă trebuie să ştie însă că la Bâlea Lac vineri la prânz se înregistrau minus 15 grade Celsius şi nu există pârtii amenajate.

Cum se face accesul la Bâlea Lac

Accesul la Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina şi pentru a schia este recomandat ca turiştii să ceară informaţii de la salvamontiştii din zonă.

"Traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al munţilor Făgăraşului de pe teritoriul judeţului Sibiu sunt închise accesului turiştilor. Pentru prevenirea accidentelor montane SPJ Salvamont Sibiu solicită turiştilor să nu efectueze ascensiuni pe traseele închise. Recomandăm turiştilor care se deplasează în zona montană să fie echipaţi specific perioadei de iarnă (încălţăminte adecvată, haine care să le asigure un confort termic optim, mănuşi, ochelari de zăpadă, colţari, piolet, beţe de schi), dar şi cu echipamentul individual de salvare din avalanşă, respectiv: sondă de avalanşă, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de căutare în avalanşă. Alpiniştilor care vor să efectueze ascensiuni în zona înaltă a munţilor Făgăraşului le solicităm să anunţe SPJ Salvamont Sibiu perioada şi traseul pe care-l vor urma, printr-un apel telefonic la Dispeceratul Naţional Salvamont, iar pentru o localizare cât mai precisă în caz de accident să utilizeze aplicaţia SALVAMONT pentru telefoane mobile", a anunţat recent şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

Ce pârtii amenajate sunt disponibile

Cine doreşte să schieze pe pârtii amenajate, are la dispoziţie staţiunea Păltiniş, unde zăpada naturală măsoară patru centimetri, însă proprietarii unui complex turistic au pornit tunurile de zăpadă. Sezonul de schi şi snowboard se va deschide sâmbătă în staţiunea Păltiniş, cu o pârtie din complexul Arena Platoş. Până în 23 decembrie, instalaţiile de transport pe cablu vor funcţiona sâmbăta, între orele 10,00 şi 21,30 şi duminica, între orele 10,00 şi 17,00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel