EXCLUSIV  Ce se întâmplă cu proiectul care rezolvă jumătate din traficul din București. Daniel Florea: VOT la PNL şi USR

Trafic Bucuresti
Trafic Bucuresti

Daniel Florea, primarul Sectorului 5, a oferit detalii despre proiectul Antiaeriană, prin care se doreşte atât construirea unui nou bulevard care să ducă la închiderea inelului median de circulaţie al Bucureştiului, cât şi construirea de locuinţe, parcuri şi alte astfel de obiective de interes.

Primarul Daniel Florea a declarat că proiectul urmează a fi supus votului în Consiliul General al Capitalei, explicând faptul că este vorba despre o investiţie majoră de infrastructură rutieră, fiind rezolvate ieşirile din Bucureşti spre trei mari oraşe: Piteşti, Alexandria şi Giurgiu, precum şi ieşirea spre Bulgaria.

"Acest PUZ, pentru prima parte din inelul median de circulaţie care lipseşte, între strada Braşov şi Alexandriei trebuie aprobat de Consiliul General. Sunt curios cum vor vota cei de la PNL şi USR în Consiliul General, pentru că este clar că e o soluţie bună atât pentru dezvoltarea sectorului, cât şi pentru fluidizarea traficului în Bucureşti.

Mai avem partea a doua, între Alexandriei şi strada Luică – Giurgiului şi în acel moment închidem inelul median de circulaţie. Lucrul acesta se va întâmpla cel târziu în martie. Să vedem dacă îl vor vota. (...) Gândiţi-vă ce ar fi dacă am avea între Ghencea – ieşirea spre Piteşti, Alexandriei – ieşirea spre Alexandria şi Giurgiului – ieşire spre Giurgiu, Bulgaria, dacă am avea acest inel median făcut?", a declarat Daniel Florea, primarul Sectorului 5. 

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel