Potrivit ultimului raport al medicilor legiști despre moartea tragică a Mălinei Olinescu, aceștia nu exclude varianta unui accident.
În cazul morții Mălinei Olinescu, medicii legiști nu exclud posibilitatea ca alcoolul în combinație cu midazolamului, medicament găsit în stomacul artistei, să fie motivulpentru care cântăreața nu mai era lucidă în momentul în care s-ar fi așezat pe balustrada balconului și să se fi produs astfel un accident.
Mălina Olinescu s-a sinucis pe 12 decembrie anul trecut, aruncân-du-se de la etajul 6 al blocului în care locuia. Cântăreaţa, care avea 37 de ani, nu a lăsat nici un bilet de adio.
Solistul Călin Geambaşu, prietenul din copilărie al Mălinei, a fost din start ferm convins că interpreta a căzut accidental de la etajul 6 al blocului în care locuia şi că nu s-a sinucis. Iată că abia acum, la şase luni de la tragicul eveniment, medicii legişti înclină să îi dea dreptate. Se aşteaptă însă verdictul procurorilor.
La auzul acestor veşti, Călin Geambaşu, prietenul de familie al Mălinei, s-a bucurat enorm, căci bănuielile sale cu privire la decesul solistei par să se confirme: “Ştiam că Mălina nu s-a sinucis. Eu am susţinut cu tărie că a fost un accident, de când am pus cap la cap tot ce am aflat că ea ar fi făcut pe parcursul celor 24 de ore dinainte de tragedie: lucruri întâmplate în ziua fatidică, discuţia telefonică înregistrată cu familia Truţă şi ce mi-au relatat ei. Nu existau indicii sau motive bine întemeiate care să o determine să facă acest ultim gest fără cale de întoarcere. Mălina a trecut în 2007 printr- un divorţ de bărbatul pe care l-a iubit foarte mult, a slăbit 20 kg, a suferit, a traversat diferite stări emoţionale, arătându- şi durerea faţă de apropiaţi, dar şi-a revenit, iar viaţa ei se dezvolta. Orice se poate repara, mai puţin moartea”, a declarat Cătălin Geambaşu pentru libertatea.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu