CE, cerere către România privind migranții

CE a menționat România, marți, printre statele UE cărora le solicită să intensifice ritmul primirii refugiaților, conform cotelor obligatorii decise. 

În prezentarea celui de-al 12-lea raport privind stadiul implementării cotelor obligatorii de refugiați, Comisia notează că în perioada scursă de la publicarea ultimului raport încă 2.078 de refugiați au fost relocați în statele UE (1.368 din taberele din Grecia și 710 din cele din Italia), astfel că la data de 12 mai numărul total al refugiaților redistribuiți conform acestui mecanism a ajuns la 18.418.

Conform deciziei Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015, adoptată prin majoritate calificată, ar trebui relocați în total 160.000 de refugiați într-un termen de doi ani. Statele UE s-au angajat ulterior să preia alți 22.000 de refugiați din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania și Liban.

[citeste si]

În recomandările înscrise în raportul difuzat marți, Comisia Europeană menționează că România, Germania și Slovacia trebuie să sporească primirea refugiaților aflați în taberele din Grecia, iar Franța a celor din taberele din Italia.

Potrivit datelor prezentate marți de executivul comunitar, până în prezent România a preluat conform cotelor obligatorii 568 de refugiați (respectiv 523 din taberele din Grecia și 45 din cele din Italia). Cota alocată României este de 4.180 de refugiați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel