CCR, decizie completuri. Tarcea, mesaj înainte de hotărâre

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a anunţat, miercuri, că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Ea a evitat să se pronunţe cu privire la efectele pe care le-ar putea avea asupra acestor dosare o decizie a Curţii Constituţionale a României referitoare la un posibil conflict juridic între Parlament şi ÎCCJ pe tema completurilor specializate în corupţie.

"Deocamdată nu putem specula asupra efectelor. (...) Am trimis o statistică ieri la Curtea Constituţională, în care am arătat că în perioada 2003 - 2018 au fost soluţionate 170 de cauze care intră sub incidenţa Legii 78/2000", a declarat Tarcea, la CCR.

Întrebată cum îşi explică faptul că timp de 15 ani nu a invocat nimeni o ilegalitate a compunerii instanţelor specializate, Cristina Tarcea a răspuns: "Sigur că există o explicaţie, completurile au fost alcătuite conform legii".

Miercuri, Curtea Constituţională a României discută sesizarea privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.

În calitatea sa, Florin Iordache a depus la CCR o sesizare în care susţine că există un conflict de natură constituţională între Înalta Curte şi Parlament, deoarece cei de la ÎCCJ nu au constituit completurile specializate aşa cum prevede Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel