CCR, decizie Coduri penale. Orban: Modificările trebuie respinse în Parlament

Ludovic Orban FOTO AGERPRES
Ludovic Orban FOTO AGERPRES

"Decizia Curţii Constituţionale în privinţa modificărilor aduse Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală reprezintă o victorie amară după asaltul dat în ultimii ani de zile de coaliţia PSD-ALDE în favoarea infractorilor", transmite Ludovic Orban.

"Sesizarea noastră şi a Preşedintelui Klaus Iohannis, depusa alături de ceilalţi colegi din Opoziţie a fost admisă aşa cum era firesc să se întâmple şi cum era de aşteptat pentru orice magistrat responsabil în exerciţiul funcţiei de judecător constituţional.

În urma deciziei de astăzi a CCR ambele proiecte legislative trebuie respinse în ansamblul lor de Parlament, ceea ce recomandă şi Comisia de la Veneţia în raportul realizat asupra modificărilor aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Eventualele ajustări aduse legislaţiei trebuie să facă obiectul unui nou proiect de lege, supus consultării şi dezbaterii publice, în care să se ţină cont în mod real de observaţiile profesioniştilor", afirmă preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Solicitare către PSD şi ALDE



"Solicit imperativ liderilor PSD şi ALDE să anunţe încă de astăzi abandonarea agendei infractorilor, respectiv respingerea proiectelor de modificare a Codurilor penale şi abandonarea tuturor celorlalte proiecte legislative toxice venite să favorizeze persoane condamnate sau aflate în curs de cercetare penală.

Din păcate, există în vigoare modificări aduse legislaţiei care servesc infractorilor, fie în mod direct, cum este cazul Legii recursului compensatoriu, fie în mod indirect, cum este cazul Secţiei Speciale pentru anchetarea magistraţilor. Toate aceste orori legislative trebuie corectate în cel mai scurt timp, însă pentru acest lucru este nevoie ca parlamentarii PSD şi ALDE să admită ticăloşiile la care au fost părtaşi, lăsând victimele fără protecţie şi apărare în faţa agresorilor şi criminalilor, şi măcar în ultimul ceas să înţeleagă că se află în serviciul poporului şi nu a propriei persoane", a mai declarat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel