Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 decembrie - Cruce neagră

Calendar ortodox
Calendar ortodox

Calendar Creștin Ortodox. Pe data de 18 decembrie, este prăznuit Sfântul Daniil Sihastrul.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătooare 18 decembrie. Sfântul Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi. Ajunge la Schitul Sfântul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrării sale în monahism. Mai târziu alege să se retragă pe o stâncă de pe malul pârâului Viteul.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătooare 18 decembrie. Potrivit tradiţiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfântului Ştefan cel Mare că va urca pe tronul de domnie al Moldovei, scrie crestinortodox.ro. Tot el este cel care l-a îndemnat pe Ştefan Vodă să continue lupta împotriva turcilor şi tot de la el a venit şi îndemnul de a zidi Mânăstirea Putna.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătooare 18 decembrie. Nu se cunoaşte data morții sale. A fost înmormântat în partea sudică a pronaosului bisericii Mănăstirii Voroneţ. Un deget se păstrează şi astăzi la mănăstirea Putna.  Tradiția spune că este degetul arătător de la mâna dreaptă a Sfântului Daniil, cu care el a arătat voievodului valea Putnei, unde l-a îndemnat să ridice mănăstirea.

Citește și: Rugăciunea pentru zilele de post

Troparul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul


Calendar Creștin Ortodox. Sărbătooare 18 decembrie. Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și luptând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Daniile, duhul tău.

Condacul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul


Calendar Creștin Ortodox. Sărbătooare 18 decembrie. Viață îngerească ai petrecut pe pământ, chip și pildă făcându-te ucenicilor tăi. Prin rugăciuni, posturi îndelungate și privegheri, te-ai învrednicit a sălășlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaștrilor și lauda călugărilor.

Citește și: Preotul Constantin Necula: Am transformat postul într-un fel de rețetă culinară

Tot astăzi, sunt pomeniți:

- Sfântul Mucenic Sebastian si Zoe, Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin si Marcu
- Sfântul Mucenic Eviot
- Cuviosul Flor, episcopul Aminsului
- Sfinții Mucenici Foca si Ermil
- Sfinșii Mucenici Zaheu, diaconul, și Alfie, citetul
- Sfânta Sofia
- Cuviosul Mihail Sincelul, mărturisitorul
- Sfântul Modest, arhiepiscopul Ierusalimului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel