Cazul tinerei decedate la o lună după ce a născut/ MS a cerut DSP să demareze un control la Spitalul Judeţean Brăila

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a solicitat reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Brăila să demareze de urgenţă o acţiune de control la Spitalul Judeţean în cazul tinerei de 19 ani care a decedat la o lună după ce a născut.

  Potrivit unui comunicat al MS, echipa de control va verifica respectarea calităţii actului medical pentru pacient, a protocoalelor şi a circuitului pacientului, condiţiile igienico-sanitare, conform competenţelor. Concluziile acţiunii de control vor fi făcute publice, anunţă MS. O tânără de 19 ani a murit la Brăila la o lună după ce a născut, deoarece i-a rămas un rest de placentă în organism, potrivit raportului IML, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Mama tinerei decedate a declarat că săptămâna trecută, la o lună de la naştere, fata a acuzat dureri şi a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul nr. 3, unde i s-a pus diagnosticul de discopatie lombară, a primit tratament antiinflamator şi a fost trimisă acasă. A doua zi, starea tinerei s-a agravat, motiv pentru care a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-a pus diagnosticul de meningită. Primele date ale necropsiei arată că un rest de placentă de aproximativ 2 cmp, uitat în organism în momentul naşterii, ar fi declanşat septicemia, dar o concluzie finală va putea fi trasă după ce vor fi gata toate rezultatele probelor prelevate de către medicii legişti. IPJ Brăila s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel