Cazul Matteo Politi. TVR, descoperire. Declarații la Cristache

Cazul Matteo Politi ar putea să scoată la lumină și altele.  

TVR a verificat medici care operează la clinici private. Potrivit sursei citate, în două cazuri, numele nu apar în Registrul Medicilor din România. Joi seară, Diana Brâncuș, la TVR 1, în cadrul emisiunii „România9", moderată de Ionuț Cristache, a vorbit despre acest subiect.

„Am aflat din surse apropiate anchetei că, în plângerea depusă la Parchet pe 17 ianuarie, Colegiul Medicilor din București a arătat, printre altele, că italianul făcea injecții la o clinică privată din București. Am încercat să luăm legătura cu ei, nu a răspuns nimeni la telefon. Am intrat pe site evident. Acolo scria că medici specialiști renumiți pe plan european acordă servicii și tratamente dentare și de estetică facială. Era și o fotografie cu echipa medicală. Nu apărea Matteo Politi. În schimb, am observat că sunt promovate două persoane, prezentate ca fiind specializate în chirurgie estetică. Am vrut să văd dacă sunt acolo (n.r. Registrul Medicilor din România). Nu erau. Am sunat la Colegiul Medicilor din România, au zis că vor întreba și la Colegiile din țară", a spus Diana Brâncuș.

„Pe Facebook, am găsit un dentist din Italia. Pagina de pe profil semăna foarte tare cu cea de pe site. Am găsit-o și pe cealaltă doamnă. (...) Nu am reușit să dăm de cei doi, însă, după prezentarea informațiilor în Telejurnal, reprezentanții clinicii ne-au spus că cei doi sunt doctori cu acte în regulă la ei în țară. Dentiști", a mai spus aceasta în emisiunea lui Ionuț Cristache, adăugând totodată: „Ne-a spus că a fost o greșeală a web master-ului, acei doi doctori, din câte spunea dumnealui, ar fi vrut să colaboreze cu ei".

VEZI ȘI: Ion Cristoiu: "Se detașează ca un candidat prezidențial"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel