Apeluri 112. Se cere modificarea legii. Raed Arafat: Când suni la 112, eşti de acord cu localizarea

Raed Arafat, şeful Departamentului de Urgenţă, a anunţat că, după cazul înfiorător de la Caracal, se impune o modificare a legii, astfel încât localizarea apelurilor la 112 să se facă mult mai rapid. 

"Pot fi aprobate chiar printr-o OUG la revenirea Parlamentului din vacanță. De exemplu, acestea sunt aspecte dintr-o primă discuție, s-a ridicat problema consimțământului localizării persoanei care apelează la 112. Nu numai din partea statului, dar și din partea operatorilor de telefonie mobilă. Modificarea poate fi că în momentul în care ai sunat la 112 ai dat deja consimțământul că vei fi localizat. Și acesta e un aspect legislativ care urmează să fie introdus în lege. Apelul 112 înseamnă și Apel voce și apel dat și gratuitatea. Trebuie pus la dispoziție acest număr scurt ca să se transmită prin el poziția care să vină printr sms și atunci trebuie modificată și legislația în acest sens", a declarat Raed Arafat, conform Mediafax. 

Cartele de telefon, doar cu buletinul

Acesta a precizat că un alt subiect a fost acela a cartelelor neidentificate, motiv pentru care solicită ca acestea să fie cumpărate doar cu buletinul.

"Poate fi corelat cu o adresă, cu număr de buletin, cu tot care să ne permită să știm a cărei persoană e numărul folosit. O să vedem abordarea pe care o vom propune în raportul către premier", a mai declarat Arafat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel